Andrian Candu, despre priorităţile guvernării în 2017: Trebuie să punem accent pe viaţa zilnică a cetăţenilor

Embed:

Continuarea luptei anticorupție, definitivarea reformelor în justiție, asigurarea securității energetice și combaterea sărăciei. Acestea sunt priorităţile de bază ale guvernării în 2017. Declaraţia a fost făcută de şeful Legislativului, Andrian Candu, în cadrul emisiunii Fabrika. Potrivit lui, Parlamentului se va concentra, în particular asupra punerii în practică a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. 

"Multe încă nu se văd, vor veni. Cel mai important a fost legislaţia să fie pusă la punct. Sistemul să înceapă să funcţioneze. Şi eu sunt sigur că anul 2017- 2018 şi pentru viitor vor aduce mult mai multe efecte, şi multe rezultate. Am reuşit cu prim- ministrul, ca Parlamentul şi Guvernul să lucreze foarte bine ca o echipă, sincronizată pe reforma priorităţilor. Dacă anul 2016 a fost un an de lansare a unor reforme şi de recuperare a partenerilor străini.Anul 2017 trebuie de pus accent în mod special pe viaţa de zi de zi a cetăţeanului Republicii Moldova", a precizat preşedintele Parlamentului.

Andrian Candu a declarat că printre prioritățile Legislativului se numără şi combaterea sărăciei:

"Vrem ca anul 2017- 2018, să fie anii prin care noi o să reuşim să schimbăm din toate topurile europene şi mondiale, Republica Moldova să nu mai fie considerată cel mai sărac stat din Europa. Să nu mai fie considerat ca locul în care investitorii nu se simt siguri. Să nu mai fie considerat stat, unde pe cap de locuitor la nivel de produs intern brut este cea mai mică sumă."

Președintele Parlamentului a mai sesizat că cetățenii au început să-și recapete încrederea în instituțiile statului:

"Cetăţeanul va judeca această guvernare şi această majoritate după rezultate. Contează ce facem şi cum facem. Se simte că neîncrederea care a fost în ianuarie 2015, sau ianuarie-februarie 2016 este, ca procentaj mai mică. Asta o spun sondajele de opinie. Că suntem iubiţi de cetăţeni, nu pe departe. Niciodată nu am pretins, să mă consider cel mai iubit dintre pământeni. Încă sunt foarte multe de făcut. Dar, noi ştim ce trebuie să facem, deja lucrurile se simt".

Pe data de 1 februarie a început sesiunea de primăvară a Parlamentului, care se va încheia în iulie.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu