Andrian Candu despre legea care prevede acordarea cetățeniei Republicii Moldova în schimbul investițiilor

Legea care prevede acordarea cetățeniei Republicii Moldova în schimbul investițiilor, va permite ca țara noastră să se dezvolte și să crescă economic. Președintele Parlamentului Andrian Candu a declarat că Moldova a creat filtre de verificare minuțioasă a persoanelor care vor aplica pentru cetățenie precum și a reursele lor financiare.

"Legea care prevede acordarea cetățeniei este un program care se regăsește în foarte multe state, inclusiv în statele occidentale cu bune tradiții și care lucrează foarte bine. Republica Moldova a creat filtre de verificare și de impunere a unor restricții, precum și verificarea foarte minuțioasă a persoanelor care vor aplica pentru cetățenie inclusiv cu mecanisme de implicare a provenienței reurselor financiare. Autoritălile Republicii Moldova după cum cunoașteți nu sunt singurele care au intrat în acest meganism, dar au fost cooptate și companii internaționale care lucrează și cu alte state din lume și care au experiență și desigur vor introduce toate mecanismele inclusiv electronic, a menționat președintele Parlamentului Andrian Candu".

În cadrul unei discuții cu societatea civilă de la Chișinău, conducerea FMI a vorbit numai de bine despre acest program și a lăudat implimentarea acestui proiect de lege din țara noastră.

"Noi nu suntem singura țară care are un astfel de program, și apropo acest subiect a fost menționat și de conducerea FMI la o discuție cu societatea civilă aici la Chișinău. Fondul Monetar Internațional a vorbit de bine despre acest program", a declarat președintele Parlamentului Andrian Candu.

Directorul Institutului Economiei de Piață, Roman Chirca, a declarat că această inițiativă poate impulsiona nivelul de investiții străine directe și creșterea substanțială a fluxului financiar către Republica Moldova, odată ce altele nu au funcționat până acum.

CITEȘTE ȘI: Roman Chirca: Obținerea cetățeniei prin investiții poate crește substanțial fluxul financiar către Republica Moldova

Legea care prevede acordarea cetățeniei Republicii Moldova prin invesiție a fost aprobată la finele lunii mai de către Parlament. Străinii pot obţine cetăţenia moldovenească dacă vor contribui cu cel puţin 100.000 de euro în Fondul de dezvoltare durabilă sau vor investi 250.000 de euro, în domeniile de dezvoltare strategică. 

Țara noastră nu este singura țară care are un astfel de program. De acest proiect de lege beneficiază și Grecia care recent și-au extins programul "Golden Visa" prin care va oferi investitorilor din afara Uniunii Europene un permis de rezidenţă pentru o perioadă de cinci ani atât pentru deţinătorul vizei cât şi pentru famiile lor.

CITEȘTE ȘI: Grecia va extinde programul Golden Visa în schimbul investiţiilor străine

PUBLIKA.MD reamintește că lege acordării cetățeniei prin investiții, a stârnit mai multe dispute. Fostul ministru al finanţelor Veaceslav Negruţă a criticat guvernare privind acest proiect de lege, iar Andrian Candu a calificat acuzațiile lui ca fiind aberaţii şi lipsite de profesionalism. 

CITEȘTE ȘI: Andrian Candu despre declarațiile făcute de Veaceslav Negruță: Aberație și lipsă de profesionalism

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu