Andrian Candu: Componența Curții Constituționale este deja compromisă, iar membrii ar trebui să-și dea demisia

Deputatul PDM Andrian Candu susține că structura Curții Constituționale este deja compromisă și toți membrii ar trebui să-și dea demisia. Despre aceasta Candu a scris pe pagina sa de Facebook, după ce judecătorul Liuba Sova a oferit un interviu la un post de televiziune privat din ţară.

"Acest interviu este pur și simplu "genial". 
"...Interesele poporului sunt mai presus de lege", "deciziile au fost luate în altă parte", si altele interesante...

Acesta este "statul de drept" pe care-l "edifică" noua guvernare, prin Alianța PSRM-ACUM?

Această componență a Curții Constituționale deja s-a compromis, fără să-și înceapă activitatea, de la modalitatea de selectare, numire, și " jocurile din culise". 
Judecătorul Liuba Sova suspectează că pe viitor se vor lua decizii în afara Curții.

Să-și dea toți demisia, în corpore, altfel sistemul de drept, și cea mai Înaltă Curte, sunt compromise.

Maia Sandu, oare chiar nu vedeți că sunteți "jucată" pe la spate de Dodon și Năstase?", a scris Candu.

Amintim că exponentul PSRM Vladimir Ţurcan a fost ales preşedinte al Curţii Constituţionale la doar câteva zile după ce Parlamentul a ignorat rezultatele concursului privind funcţia de judecător, la care Ţurcan nici măcar nu a participat.

Fostul deputatul socialist a fost ales în funcţia de preşedinte al Curţii cu votul secret al majorităţii magistraţilor, pentru trei ani. Locţiitorul acestuia, Liuba Şova, a fost desemnat de Guvern.

CITEȘTE ȘI: La două zile de la investire, judecătorii CC au fost compromişi. Un magistrat dezvăluie cum Țurcan a ajuns în funcția de președinte

Lasă un comentariu