Andrian Candu: Avem dreptul să cerem rezultate solide de la Procuratura Generală reformată

Procuratura reformată are toate premisele să asigure ca toți cetățenii Republicii Moldova să simtă că legea este una pentru toți. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, AndrianCandu, la ceremonia festivă organizată cu ocazia a 25-a de la crearea Procuraturii Generale.

"După 25 ani de la constituire și după reforma tratată prioritar de actuala guvernare, avem dreptul să cerem rezultate solide și sunt sigur că procurorii au capacitatea să le ofere. Prin controlul parlamentar asupra implementării legilor, Parlamentul se va implica, pentru că noi, toți locuitorii acestei țări, vrem dreptate și vrem schimbări", a menționat Andrian Candu.

Speakerul s-a referit la legislația ce vizează reforma Procuraturii, adoptată anul trecut de Parlament, după un lung proces de pregătiri și eforturi instituționale. Potrivit Președintelui Parlamentului, legislația adoptată are nevoie de timp pentru a fi aplicată, dar deja unele efecte ale reformei au fost resimțite de anumite categorii considerate intangibile până nu demult – înalții demnitari, vameși, polițiști, judecători cercetați și condamnați în cazuri de corupție.

"Reforma Procuraturii a migrat constant, ani la rând, dintr-un document strategic în altul, dintr-un program de guvernare în altul, dar nu se reușea, în special din cauza factorului politic. Noua Lege a Procuraturii și cadrul conex integrează Procuratura într-un sistem de justiție unde drepturile și interesele oamenilor sunt o prioritate, iar accentul de bază este specializarea, independența și profesionalismul procurorilor. Legea a fost elaborată cu suportul unui grup de experți și procurori, consultată cu experții Comisiei de la Veneția și supusă mai multor runde de dezbateri publice", a subliniat şeful Legislativului.

Președintele Parlamentului a vorbit despre noile prevederi ale legislației, care au adus schimbări în organizarea și funcționarea sistemului Procuraturii. Este vorba de eliminarea factorului politic din justiție prin instituirea unor mecanisme independente de numire, finanțare și promovare a procurorilor. Alte elemente de reformă țin de crearea unui sistem prin care procurorii să-și asume realizările și eșecurile, precum și specializarea procurorilor pentru eficacitate.

"Sunt convins că normele legale adoptate, precum și acțiunile eficiente ale procurorilor anticorupție au avut un rol important în creșterea rezistenței și intoleranței față de corupție. În același timp, a crescut și gradul de disconfort pentru corupți în Moldova. Preluarea bunelor practici din alte state europene în ceea ce privește investigarea crimelor de corupție (exemplul DNA din România) este un factor de interes major, ținând cont de eforturile anticorupție pe care le promovăm", a conchis președintele Parlamentului.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu