Andrian Candu: Actualul sistem electoral a eșuat și este nevoie de modificarea acestuia

Embed:

Actualul sistem electoral a eșuat și este nevoie de modificarea acestuia. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, Andrian Candu, la întoarcerea de la ședința Comisiei de la Veneția, la care a fost expertizat proiectul modificării procedurii de vot.

Șeful legislativului a declarat că, odată cu această reformă, va fi schimbată şi clasa politică. Andrian Candu a dat asigurări că recomandările Comisiei de la Veneția vor fi luate în considerare. 

"Actualul sistem electoral, pe care îl avem de la 1994 încoace, a eşuat. Corupţie, crize politice permanente, lucru ineficient în coaliţii şi multe multe, inclusiv elemente de corupţie şi de integritate. Iată ce ne dă nouă actualul sistem. Unul din motivele principale, care stau la baza propunerii noastre de a schimba sistemul electoral ţine şi de schimbarea clasei politice.", a comunicat preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.

Experții Comisiei de la Veneția au calificat subiectul modificării sistemului electoral drept unul polarizat.

"Dacă am ține cont dacă există polarizare sau nu, nu ar trebui să facem nici reformele economice, nici reformele în pensii, nici reformele în Guvern căci toate sunt polarizate. Chiar dacă există și opinii să nu fie schimbat sistemul electoral, pentru noi contează ce vrea majoritatea.", a afirmat  preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.

Andrian Candu a declarat că modificarea sistemului de vot este dorită de majoritatea cetățenilor, dar și a partidelor extraparlamentare.

"Din toate sondajele care au apărut ultimul timp, se vede clar că peste 60 la sută își doresc schimbarea sistemului electoral. Sunt cele 850 de mii de semnături care au fost colectate pentru susținerea schimbării sistemului electoral. Două treimi, peste 500 de primari au subsemnat schimbări în sistemul electoral. Majoritatea partidelor extraparlamentare, societatea civilă și bineînțeles o majoritate covârșitoare în Parlament își dorește schimbarea sistemului electoral.", a declarat  preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.

Șeful legislativului a mai menționat că promisiunea făcută în campania electorală privind schimbarea sistemului de vot va fi respectată.

"Noi vom acţiona cum am promis cetăţenilor şi aşa cum îşi doresc majoritatea lor. Da, bineînţeles vom lua în considerare recomandările Comisiei de la Veneţia, ca să îmbunătăţim proiectul de lege. Este un angajament pe care ni l-am asumat şi, cu siguranţă, îl vom îndeplini.", a menționat  preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.

Andrian Candu a declarat că experții Comisiei de la Veneția au recomandat ca în proiectul de lege să fie stabilite cât mai clar mecanismele de formare a circumscripțiilor în raioanele din stânga Nistrului și de peste hotare.

Experții au mai sugerat ca hotarele circumscripțiilor să NU fie stabilite de Comisia Electorală Centrală, iar femeile să fie promovate mai intens în politică.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu