Andrian Candu a avut o întrevedere cu delegația comună a Comisiei de la Veneția și OSCE/ODIHR

Președintele Parlamentului Andrian Candu a avut o întrevedere cu delegația comună a Comisiei de la Veneția și OSCE/ODIHR, care se află într-o vizită de informare în Republica Moldova, în perioada 28-30 ianuarie curent.

Vizita are loc în contextul pregătirii de către Comisia de la Veneția și OSCE/ODIHR a avizului comun privind legislația electorală modificată, care urmează să fie prezentat pe 16-17 martie curent.

”Actualul cadru legislativ asigură toate condițiile pentru organizarea și desfășurarea unor alegeri libere, corecte și democratice”, a menționat Andrian Candu. 

Experții s-au arătat interesați de criteriile și modul de constituire a circumscripțiilor, de mecanismele care asigura caracterul incluziv al viitoarelor alegeri, precum și de alte aspecte tehnice de organizare a scrutinelor conform noilor norme.

Mai multe runde de dezbateri publice pentru modificarea sistemului electoral au fost organizate de Parlament și societatea civilă.

Propunerile înaintate de participanții la discuții au fost luate în calcul de deputați. De asemenea, toate recomandările tehnico-legislative formulate de experții Comisiei de la Veneția și OSCE/ODIHR au fost dezbătute și incluse în proiectul de modificare a legislației electorale.

Tot astăzi membrii delegației comune a Comisiei de la Veneția și OSCE/ODIHR au întrevederi cu reprezentanții fracțiunilor parlamentare.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu