Andrei Năstase: "Nu mă interesează validarea mandatului." Acesta a atacat jurnaliştii de la Moldova 1

Embed:

Liderul PPDA nu mai este interesat de mandatul de primar, dar, cu toate acestea, va ataca la CEDO decizia instanţei de invalidare a alegerilor.

"Am identificat o cale prin care voi ajunge la CEDO. Iată de ce vă anunț că voi reclama statul Republica Moldova. Nu mă interesează validarea mandatului prea mult", a declarat liderul PPDA, Andrei Năstase. 

Anterior, Năstase a spus că nu-l interesează nici hotărârea Curții de Apel. Acest lucru care i-a făcut pe mulți analiști politici să susțină că situația creată este în avantajul liderului PPDA, în perspectiva alegerilor parlamentare din toamnă.

La o conferinţă de presă, Andrei Năstase, liderii PAS şi PLDM, fostul șef de cabinet al lui Dorin Chirtoacă şi câţiva ONG-işti au vorbit despre crearea unei mişcări de rezistenţă, prin care vor să obţină următoarele lucruri:

"Validarea alegerilor la Chișinău, anularea sistemului mixt, demisia și urmărirea penală a președintelui Curții Supreme de Justiție și a celorlalți judecători responsabili de deciziile abuzive de anulare a alegerilor", a spus liderul PAS, Maia Sandu. 

Tradiţional, Andrei Năstase i-a atacat pe jurnaliştii de la postul public de televiziune. Acesta este nemulțumit de cum a fost reflectat protestul din 24 iunie. Liderul PPDA le reproșează că reportajul a fost plasat la sfârșitul buletinului de la ora 20:00, deşi în jurnalul înregistrat se vede clar că materialul a fost difuzat la minutul trei.

Mai mult, Năstase s-a arătat deranjat că jurnaliștii de la Moldova 1 au dat pe post numărul participanților la protestul de duminică prezentat de poliție.

CITEŞTE ŞI: Postul public M1 condamnă acțiunile de presiune și imixtiunea liderilor PAS şi PPDA în politica editorială

Postul public de televiziune a venit cu o reacție prin care își exprimă dezacordul faţă de declaraţiile liderilor PAS şi PPDA. Conducerea postului consideră că aceste învinuiri duc în eroare opinia publică şi ar putea afecta imaginea Moldova 1.

Mai mult, televiziunea publică menționează că de fiecare dată știrea despre protest a fost plasată prima, iar acest lucru poate fi demonstrat prin înregistrări.

Deși liberalii susțin acțiunile opoziției de dreapta, liderii Partidului Liberal nu au fost invitați la conferința de presă a așa-numitei mișcări de rezistență, care se declară a fi una națională.

În cadrul unei alte conferințe de presă, liderii PL au cerut demisia întregii conduceri a țării.

"Partidul Liberal consideră că toate acestea s-au întâmplat cu concursul direct al primelor persoane aflate în funcții supreme în stat. Solicităm demisia lui Igor Dodon, președintele Republicii Moldova, a lui Pavel Filip, prim-ministru, și a lui Andrian Candu, președintele Parlamentului Republicii Moldova", a spus Corina Fusu, prim-vicepreședintele PL.

Iar socialistul Ion Ceban a declarat că nu se va alătura acţiunilor organizate de PAS, PPDA și PLDM pentru că astfel îşi va trăda alegătorii. Ceban este sigur că Năstase este principalul beneficiar al actualei situații, după anularea alegerilor.

" – Nu văd cum să participăm astăzi alături de oamenii care ne-au făcut ou și oțet. Andrei se simte foarte bine mersi. De ce să porți atâtea responsabilitate la primărie?", a spus Ion Ceban, consilier municipal PSRM.

O situație aproape similară a avut loc în 2016 și în România. Atunci, liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru că a îndemnat lumea să iasă la referendumul privind demiterea președintelui de atunci, Traian Băsescu.

Politicianul român s-a folosit de influența sa pentru a se asigura că se va îndeplini cvorumul de participare la referendum ca votul să fie, astfel, validat.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu