Andrei Năstase, luat în râs de jurnalişti şi bloggeri: Nu pierde nicio ocazie de a-și face PR

Ministrul de Interne, Andrei Năstase, este luat peste picior de jurnalişti şi bloggeri. Potrivit acestora, şeful MAI în loc să se ocupe de cazuri de rezonanţă şi importante pentru societate, el, de fapt, încearcă să-şi asume succesele poliţiştilor. 

După ce IGP a emis un comunicat de presă prin care publicul a fost anunţat că oamenii legii au reţinut un minor care a ucis un taximetrist, s-a indicat că acest lucru s-a făcut datorită implicării lui Andrei Năstase.

În acest context, jurnaliştii de la Deschide.md l-au luat peste picior pe ministrul MAI, care îşi atribuie meritele pentru orice suspect reţinut de poliţişti.

"Ministrul Afacerilor Interne nu pierde nicio ocazie de a-și face PR politic pe baza activității poliției, inclusiv cele ce țin de descoperirea unor crime, chiar dacă el este doar ministru al MAI , dar nu șef al IGP. Mai mult decât atât, „cultul personalității” lui Năstase a ajuns să fie promovat la greu chiar și acolo unde este de datoria poliției să intervină conform legislației, dar nu indicațiilor unui ministru. Pare straniu că, Poliția Capitalei, descoperă crimele și aplică legea doar în baza 'măsurilor urgente dispuse', dar nu pentru că anume aceste acțiuni se înscriu în atribuțiile de serviciu ale polițiștilor pentru care primesc bani din bugetul de stat", a scris Deschide.md.

Şi internauţii s-au arătat nedumeriţi de laudele pe care şi le conferă şeful de la MAI, aceştia declarând că Năstase îşi face PR:

"Asta se numeşte pupcurism. Ce poliţiltii fără indicaţiile de sus nu erau să îl prindă? Va rog să menţionaţi care anume măsuri urgente dispuse au dus la prinderea potenţialului infractor?". 

"Ca urmare a măsurilor urgente dispuse de viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Interne Andrei Năstase" nu vii greață de la așa PR???".

"Adică cum vine asta, dacă nu dădea Năstase indicații, poliția nu era să descopere crima?".

Iar bloggerul Eugen Luchianiuc a venit cu o reacţie, făcând referire la indicaţiile pe care le dă Năstase ofiţerilor de presă şi îi obligă să fie promovat la greu.

"În rusă este un cuvânt pentru un astfel de comunicat – podLIZĂ. S-ar traduce curlingism în română.

Oare aceste comunicatoare care până nu demult se lingușeau la Jizdan acum cum se simt lingușindu-se pe lângă Năstase și consilierul lui?", a scris Luchianiuc pe blogul său.

Potrivit jurnalistei Victoria Kriukova, ministrul Năstase îşi atribuie merite şi funcţii ale poliţiştilor, care îşi fac atribuţiile de serviciu şi acţionează conform legii, dar nu indicaţiilor date de un ministru.

"La Ciocana a fost reţinut un delicvent minor. Și ce crezi! Fără implicare personală, îndrumare și un ghid aproape complet pentru activitățile de investigare ale lui Năstase, acest lucru nu ar fi fost posibil. Reeşind din comunicatul oficial deja văd cum Năstase sună şi dictează să comunice toate funcţiile, rău că grad militar nu am. La Ciocana a fost reţinut doar furător de biciclete... fără o mână puternică şi indicaţii importante a lui Năstase nu putea fi posibil", a scris jurnalista.

Ulterior, ministrul de Interne s-a lăudat pe pagina s-a de Facebook cu un alt caz, care potrivit lui este unul cu semnificaţii uriaşe. Acesta spune că a dat indicaţii să se prindă infractorii care au murdărit cu ulei de motor trei tobogane și două scrânciobe pe un teren de joacă din sectorul Rîșcani al Capitalei.

Şi de această dată, Andrei Năstase a fost luat peste picior de jurnalişti:

"Andrei Năstase, ministrul MAI, după ce a soluționat problema ambuteiajelor din capitală, a găsit un nou caz șocant demn de implicarea unui vicepremier și șef al Afacerilor Interne. De această dată a luat urma unor „infractori periculoși” pentru societate care au murdărit cu ulei de motor trei tobogane și două scrânciobe pe un teren de joacă din sectorul Rîșcani al capitalei", a scris Deschide.md.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu