Andrei Năstase, INAMICUL presei. Liderul PPDA, inclus pe Panoul Ruşinii

Embed:

Liderul PPDA, Andrei Năstase a fost inclus în lista Inamicii Presei pentru că a atacat Publika TV.

CITEŞTE ŞI: PUMN ÎN GURA PRESEI LIBERE! Cel mai mare regret al lui Andrei Năstase este că "nu i-a epurat pe jurnaliştii incomozi"

Media-azi.md scrie că acesta şi-a rezervat un loc pe Panoul Ruşinii, după ce a declarat: „Marele meu regret este că atunci, în iunie 2019, când am venit la guvernare, nu am făcut ceea ce, poate, s-au aşteptat toţi cetăţenii Republicii Moldova - să epurăm (dacă putem spune așa), să asanăm spaţiul mediatic din Republica Moldova. Iată de ce am rămas intoxicaţi și până acum".

Acesta a fost răspunsul lui Năstase pentru jurnalista Publika TV, Oxana Bodnar, care i-a adresat liderului PPDA mai multe întrebări în cadrul conferinței de presă, din 5 noiembrie. 

CITEŞTE ŞI: Au uitat de promisiunile făcute. Membrii Blocului ACUM atacă jurnaliștii incomozi

Nu este pentru prima dată când Andrei Năstase agresează presa. În februarie, în cadrul unei conferinţe de presă, Năstase l-a intimidat şi bruscat pe editorul-şef Prime TV, Ana Butnariuc. În octombrie 2017, marioneta penalilor fugari Victor şi Viorel Ţopa, a intimidat reporterul Publika TV Oxana Bodnar şi a încercat s-o scoată forțat din sala de conferințe, pentru că jurnaliștii intenționau să filmeze prompterul de pe care fruntașii PPDA citeau discursul în fața presei. Şi reporterii altor instituţii media au fost intimidaţi la conferințele de presă ale Maiei Sandu şi Andrei Năstase. Astfel, în iunie 2018, finul penalului Victor Ţopa a atacat dur jurnaliştii de la Moldova 1, publicația Ziarul Național și portalul privesc.eu pentru că nu i-ar fi plăcut în ce mod aceştia îi reflectă activitatea. Andrei Năstase a mai apărut pe panoul inamicilor presei. 

loading...

Lasă un comentariu