Andi Cristea: Partidul Democrat din Moldova a oprit furturile din sistemul bancar

Embed:

Partidul Democrat din Moldova a reușit să țină țara pe linia de plutire și a oprit furturile din sistemul bancar. Afirmaţia aparţine președintelui Delegației Parlamentului European pentru Republica Moldova, Andi Cristea şi a fost făcută într-un interviu pentru un portal de ştiri din România.

Europarlamentarul Andi Cristea a menţionat, de asemenea, că Guvernul condus de Pavel Filip a înregistrat progrese importante într-un timp record. 

"Vă amintesc că în 2015 Republica Moldova era într-o situație foarte complicată. Într-o perioadă de 14 luni au avut șase Premieri. Suportul bugetar din partea UE fusese sistat în iulie 2015. A izbucnit scandalul privind furturile din sistemul bancar a reușit să semneze Acordul cu FMI, să închidă acele portițe care au făcut posibile furarea banilor din sistemul bancar", a declarat europarlamentarul Andi Cristea. 

Andi Cristea a ţinut să precizeze că unele grupuri politice europene au început să politizeze subiectul acordării asistenței macrofinanciare pentru țara noastră, după ce autoritățile de la Chișinău au decis să modifice sistemul electoral.

"Am dat bani în Liban, am dat bani în Kârgâstan, în Iordania, am dat bani în alte state din nordul Africii sau Orientul Mijlociu. Și nimeni, nici o familie politică din Parlamentul UE nu a avut nimic de spus la acele alocări financiare. Atunci când a venit vorba despre Republica Moldova a izbucnit toată această chestiune, și eu cred că are la bază o chestiune pur politică din partea anumitor grupuri politice", a spus Cristea. 

Uniunea Europeană intenţionează să ofere Moldovei asistenţă macrofinanciară de peste de o sută de milioane de euro.

60 de milioane vor fi acordate sub formă de credit, iar 40 de milioane vor fi finanţări nerambursabile.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu