Anchetă de amploare în blocul comunitar: Schema de fraudă fiscală, pusă la cale de investitorii străini

Embed:

O anchetă de amploare privind scheme de fraudă fiscală va fi iniţiată de Parlamentul European. Asta după ce bugetele mai multor ţări din blocul comunitar au pierdut, din anul 2001, peste 55 de miliarde de euro din cauza că mai mulţi investitori străini au folosit o schemă pentru a plăti mai puţine impozite.

Membrii Parlamentului UE susţin că această investigaţie ar putea sta la baza unei reforme în domeniul fiscal.

Anchetatorii spun că unii investitori implicaţi în operaţiuni pe bursă vindeau temporar acţiunile pe care le deţineau unele bănci locale chiar în ziua în care se încasau dividendele.

În acest fel, impozitul achitat era mult mai mic, iar investitorii răscumpărau ulterior acţiunile.

Au fost identificate şi situaţii în care făceau sute de tranzacţii cu aceleaşi acţiuni într-o singură zi, pentru a pierde urma adevăratului proprietar. Rambursările de taxe pe profitul plătit erau încasate de multiple entităţi.

Cel mai mult a avut de suferit Germania, care a pierdut peste 31 de miliarde de euro, urmată de Franţa - cu 17 miliarde de euro.

Au fost prejudiciate şi bugetele Spaniei, Italiei, Olandei, Danemarcei, Belgiei, Austriei, Finlandei, Norvegiei şi Elveţiei.

Europarlamentarii îşi propun să afle cine sunt actorii care stau în spatele înşelătoriei şi să fie pedepsiţi conform legislaţiei din ţările vizate.

În prezent, mai multe persoane, printre care câţiva agenţi bursieri şi un celebru avocat german, sunt cercetate penal.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu