Anatol Arapu indică dobânda pe care o vor plăti moldovenii ca rezultat al fraudelor de la BEM

650 de milioane de lei. Aceasta este dobânda care va fi plătită din Bugetul de Stat către Banca Naţională, pe lânga suma propriu-zisă.

Afirmaţii de acest fel a făcut ministrul în exerciţiu al Finanţelor, Anatol Arapu, în cadrul audierilor de astăzi din Parlament pe marginea fraudelor admise la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank. Suma totală pe care Guvernul va trebui s-o returneze Băncii Naţionale ca urmare a acordării de credite neperformante de către aceste bănci se ridică la aproape 14 miliarde de lei. 

"Suntem acum în negocieri cu BNM, sub supravegherea Fondului Monetar Internaţional, privind dobânda", a spus Anatol Arapu. "Nu este exclus să fie 680 de milioane de lei", a adăugat ministrul.

Anterior, liderul liberal Mihai Ghimpu a vrut să ştie în ce constă schema de fraudare şi cine se află în spatele acesteia. Drept răspuns, directorul Centrului Naţional Anticorupţie, Viorel Chetraru, a spus că ştie, dar nu vrea să spună.

"Dacă voi ştiţi, înseamnă că vom afla şi noi, dar de fapt îl ştim şi noi" a spus Ghimpu.

Procurorul General, Corneliu Gurin, a explicat că "se luau diferite credite care nu puteau fi întoarse de firmele beneficiare, iar ulterior se luau alte credite de către persoane apropiate ex-premierului Vladimir Filat. Se semnau contracte fictive, se cumpărau diferite bunuri, servicii, dar de fapt se transferau banii pe conturile unor firme din off-shore".

Igor Dodon face dezvăluiri despre implicarea lui Vlad Filat în frauda de la Banca de Economii (VIDEO) 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu