Analişti politici: Liderii AIE au transmis comuniştilor mesajul că Alianţa există

Embed:

Alianţa există şi este capabilă, cu eforturi comune, să se angajeze în acţiunea de alegere a şefului statului. Acesta ar fi, potrivit unor analişti politici, mesajul liderilor coaliţiei de guvernământ, adresat opoziţiei, după şedinţa Consiliului AIE. Siubiectul a fost discutat aseară la emisiunea Fabrika.

"Alianţa încearcă să demonstreze Partidului Comuniştilor că ea există. Prin urmare, Alianţa nu poate alege şeful statului fără comunişti şi comuniştii nu pot alege şeful statului fără Alianţă", afirmă directorul de programe Oazu Nantoi.

"Principalul lucru pe care vor să-l facă componentele AIE este, cel puţin, să nu-şi ardă podurile în efortul lor slăbuţ de a reseta această Alianţă şi de a încerca să angajeze PCRM într-un fel de discuţie", susţine analistul politic Igor Boţan.

"Ei au ajuns la o înţelegere, care îi satisface pe moment pe toţi trei lideri. Probabil, înţelegerea aceasta se referă la principiile tactice pe care le vor aplica în discuţiile cu PCRM. Cel puţin am impresia că s-au determinat ce vor ei", este de părere directorul Institutului European de Studii Politice, Viorel Cibotaru.

Totdată, invitaţii emisiunii Fabrika sunt de părere că opoziţia va trage de timp şi va amâna dialogul cu liderii coaliţiei de guvernământ. Asta deoarece PCRM va înainta unele condiţii. Totuşi, subliniază analiştii, într-un final, comuniştii vor accepta invitaţia la dialog, iar pe 18 noiembrie vor vota preşedintele ţării.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu