AN PERFECT PENTRU VAJDA. Slovacul a fost ales antrenorul anului în circuitul ATP

Embed:
Slovacul Marian Vajda, care îl pregăteşte pe liderul mondial Novak Djokovic, a fost ales antrenorul anului în circuitul de tenis masculin. El a primit acest premiu după ce a reuşit să-l readucă pe sportivul sârb de pe locul 22 în lume pe prima poziţie la final de sezon.

Djokovic a început slab actualul sezon, cu 6 victorii şi 6 înfrângeri. Apoi tenismenul a suferit o intervenţie chirurgicală la cotul drept după Australian Open.

În urma reluării colaborării cu Vajda, Nole a reuşit să câştige Wimbledon-ul, US Open-ul, precum şi turneele de la Cincinnati şi Shanghai, fapt care l-a ajutat să termine anul pe primul loc, pentru a cincea oară în carieră.

Marian Vajda a fost votat de ceilalţi antrenori din circuit. Pentru acest premiu au mai fost nominalizaţi Jan de Witt, Carlos Moya, Sebastian Prieto şi Simone Vagnazzi.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu