Amenzile pentru depăşirea vitezei vor fi trimise prin poştă

Embed:

Nu ne vor mai trage pe dreapta! Cel puţin nu atunci când apăsăm prea tare pedala de acceleraţie. Poliţiştii au anunţat astăzi că, pe viitor, amenzile pentru depăşirea vitezei maxime admise vor fi trimise prin poştă, alături de fotografie care demonstrează contravenţia.

Radarul şi camera video vor înregistra din maşina poliţiei autoturismul, numerele de înmatriculare ale acestuia, viteza lui, ora şi data. Până acum, şoferii erau informaţi pe loc de încălcările regulilor de circulaţie.

Acum proprietarii de automobile vor primi prin poştă fotografia şi notificarea cu privire la depăşirea vitezei. Ei sunt obligaţi în timp de 10 zile să se adreseze la Poliţia rutieră pentru a elucida cine se afla la volan în momentul respectiv sau să achite imediat amenda.

Iar amenda pentru depăşire constituie 900-1000 de lei. A propos, pentru depăşitea vitezei legale cu 11-20 km, amenda constituie 400 de lei, dacă viteza este depăşită cu 21-40 km, veţi plăti 600 de lei, iar dacă viteza a depăşit cu 41 sau mai mulţi km limitele admise, va trebui să scoateţi din buzunar 1000 de lei.

Posesorul automobilului va fi informat despre notificare de poştaş. Poliţia rutieră crede că, în acest mod, va fi redusă şi corupţia.

Aproape 340 de accidente de circulaţie au fost înregistrate în ultima jumătate de an din cauza vitezei mari.

Lasă un comentariu