AMENINȚARE la adresa fotbaliştilor: Dacă nu câştigați, să nu vă întoarceţi în Brazilia

Fanii lui Sao Paolo i-au ameninţat pe jucători că îi vor bate dacă nu vor câştiga duelul din deplasare cu San Lorenzo din Copa Libertadores. Microbiştii au protestat cu fumigene şi torţe în faţa bazei de antrenamente a grupării braziliene.

60 de suporteri au strigat mesaje ameninţătoare la adresa fotbaliştilor: "Dacă nu veţi câştiga, să nu vă întoarceţi în Brazilia!".

Acesta a fost mesajul fanilor, care au afişat şi alte banere în faţa bazei de antrenament. După ce au protestat, microbiştii au cântat în susţinerea favoriţilor, iar după jumătate de oră au urcat în autocare şi s-au îndreptat spre Argentina.

Sao Paolo va întâlni pe doi aprilie gruparea San Lorenzo în faza grupelor din Copa Libertadores. În meciul de pe teren propriu, brazilienii au învins cu 1-0 şi ocupă locul secund în prima grupă.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu