AMENDĂ de 90.000 de lei. PEDEAPSA primită de polițistul implicat în dosarul mitei pentru procurori

Şeful adjunct al unei direcții din cadrul Inspectoratului Național de Investigații, vinovat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, a fost condamnat la o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 90.000 de lei.

Potrivit procurorilor, acesta a cerut mai multe sume de bani de la un agent economic, firma căruia figura într-un dosar de evaziune fiscală. 

În schimbul banilor, polițistul a spus că va influența ofițerii de investigație și procurorii din cadrul oficiului Ciocana, care efectuau urmărirea penală în cauza în care erau reținuți administratorii agentului economic învinuit de evaziune fiscală, şi a promis să asigure eliberarea acestora din arest, cu ulterioara scoatere de sub urmărire penală și clasarea cauzei penale.

În cadrul urmăririi penale, procurorul a înaintat către IGP un demers de suspendare din funcție a factorului de decizie vizat. Acesta și-a recunoscut pe deplin vina, a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, fapt ce a permis disjungerea cauzei din dosarul de bază și expedierea în instanța de judecată pentru examinare în procedură specială.

Instanța de judecată a menținut sechestrul aplicat asupra bunurilor condamnatului.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu