Ambuteiaje kilometrice în preajma Pieţei Centrale din Chişinău. Oameniiă fac cumpărături pentru masa de Revelion

Embed:
Nici în acest an, locuitorii Capitalei nu scapă de aglomeraţia din centrul oraşului. Ambuteiaje kilometrice se formează în aceste zile în preajma Pieţei Centrale din Chişinău. Cu două zile înainte de Revelion, oamenii se grăbesc să facă cumpărături pentru masa de sărbătoare. Cea mai mare aglomeraţie este la tarabele cu legume şi carne. La mare căutare sunt şi cadourile pentru persoanele dragi.

Nici ploaia nu i-a speriat pe moldovenii care au mers la piaţă să cumpere produsele necesare pentru prepararea bucatelor de sărbătoare:

"Am luat un peşte mare, pentru bătute, pentru pârjoale. Ca toată lumea salata olivie, o şubă mare frumoasă, răcituri".

"Şi şampanie la reducere, şi mandarine şi absolut tot, şi salam şi cașcaval".

"Am venit la piaţă să-mi cumpăr peşte proaspăt. Vreau să cumpăr varză, legume,  verdeţuri. Facem răcituri".

Comercianţii le promit cumpărătorilor că nu vor majora preţurile:

"Este aglomeraţie pentru că sunt ultimele zile, care are serviciu, care nu are, dar în ultimile zile vin mulţi cumpărători".

"Se vând roşiile, castraveţii. La nevoie vii şi pe ploaie şi pe ninsoare să faci cumpărături".

Oamenii spun că cel mai greu le este să aleagă darurile pentru cei dragi:

"Am cumpărat diverse cadouri. - Dar pentru soţie? -La soţie aparte. Ceva mai mare, o maşină".

"Pentru cine aţi cumpărat acest cadou? - Pentru fiica mea. Cât va costat această păpuşă ? - 360 de lei".

Cei care s-au pornit la piaţă cu maşina s-au pomenit în ambuteiaje kilometrice. Şoferii spun că se circulă bară la bară:

"De la Ismail până aici 10 metri am mers jumătate de oră, foarte greu".

"O oră am de când merg de pe strada Vadului Vodă".

Vânzătorii spun că cea mai mare aglomeraţie va fi în zielele de weekend, când oamenii vor face ultimele cumpărături pentru revelion.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu