Ambasadorul SUA: Vlad Plahotniuc a avut discuții productive la Departamentul de Stat și FMI, noi susținem asemnea vizite

Embed:

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii, James Pettit, încurajează vizitele oficialilor moldoveni la Washington. Diplomatul a menţionat că în cadrul acesteia au avut loc discuţii productive şi că relaţia cu ţara noastră este una foarte importantă. 

"Ştiu că au avut discuţii productive nu doar cu oficiali americani, de la Departamentul de Stat, dar şi cu oficiali de la Fondul Monetar Internaţional. Noi susţinem asemenea vizite. Noi discutăm cu toţi jucătorii societăţii, cu opoziţia, cu guvernarea şi vom continua să facem asta pentru că noi preţuim relaţia noastră cu Republica Moldova", a spus James Pettit. 

Diplomatul a mai declarat că întrevederea prim-vicepreşedintelui PDM Vlad Plahotniuc cu adjunctul secretarul de stat al SUA, Victoria Nuland, a fost una binevenită.

"A fost o solicitare pentru întrevederea cu Victoria Nuland. După cum bine ştiţi ea este un oficial politic cu experienţă a Departamentului de Stat pe partea cu Europa. Ea s-a întâlnit cu mulţi oficiali din RM. Încă o dată, este o relaţie foarte importantă pentru noi şi vom fi bucuroşi să primim delegaţii şi sperăm să avem mai multe asemenea întâlniri şi aici, şi la Washinton", a precizat ambasadorul SUA. 

Prim-vicepreşedintele PDM se află într-o vizită de lucru în SUA, la invitaţia Consiliului Atlantic.

Recent, Vlad Plahotniuc a avut mai multe întrevederi cu experţi din cadrul Consiliului Atlantic, cu reprezentanţi ai Departamentului de Stat al SUA, ai societăţii civile, lideri de opinie, potenţiali investitori americani, dar şi cu adjunctul secretarului american de stat, Victoria Nuland.

Citește și: Vlad Plahotniuc s-a întâlnit cu directorul executiv al FMI. 

Rolul societăţii civile din Republica Moldova, discutat de Vlad Plahotniuc şi preşedintele NDI, Kenneth Wollack


Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu