Ambasadorul SUA, James Pettit, apreciază şi susţine reformele implementate de Guvernul de la Chișinău

Embed:

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, James Pettit, apreciază reformele implementate de Guvernul de la Chișinău. El susţine că în actualul Executiv sunt profesioniști care muncesc cu adevărat și doresc să contribuie la dezvoltarea țării noastre. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii Interpol, difuzată la TV 7. 

"- Cum apreciați acest an pentru Republica Moldova din punct de vedere al implementării reformelor? - În acest an am avut o stabilitate necesară. Au fost câteva realizări, inclusiv îndeplinirea cerințelor impuse de FMI. Trebuie să realizăm reformele din domeniul judecătoresc în primul rând. În sistemul bancar vedem acum că s-au început reforme necesare mai ales că am avut atâtea probleme, inclusiv furtul secolului. Cred că este un început bun, dar mai rămân încă multe de făcut", a declarat ambasadorul american. 

Întrebat despre legea privind liberalizarea capitalului, James Pettit a răspuns că prin această experiență au trecut și Statele Unite ale Americii:

"O astfel de amnistie s-a folosit și în SUA pentru a încuraja oamenii care n-au plătit impozite să le plătească."

Precizăm că președintele Parlamentului, Andrian Candu, a afirmat că legea privind liberalizarea capitalui nu va fi votată în lectura a doua, până când nu va fi consultată cu partenerii externi.

În cadrul emisiunii, oficialul american a declarat că ambasada SUA colaborează eficient cu actuala guvernare de la Chişinău.

"Noi avem relații bune și pozitive cu Guvernul și am observat personal că există oameni talentați și dedicați în Guvern care realmente doresc să facă ceva pozitiv pentru țară", a declarat ambasadorul SUA în Moldova, James Pettit. 

"- Coordonatorul majorității, Vlad Plahotniuc, coordonatorul executiv al coaliției majoritare, Vlad Plahotniuc se numără printre persoanele care vor să îmbunătățească procesele în stat, care e talentat, deschis sau totuși e printre acele persoane care încurcă? - El joacă un rol semnificativ în situația actuală și eu sper că dorește să îmbunătățească situația actuală aici. Până acum am văzut destul de multe reforme și noi sprijinim reforme, sprijinim rezultate", a spus James Petitt. 

"- Cum puteți evalua relațiile dintre Republica Moldova și SUA? - Foarte bune. Suntem mândri de acest fapt. Am fost aici 25 de ani și nu planificăm să plecăm. Noi rămânem aici. Am reușit să facem foarte multe lucruri, am avut proiecte, investiții, programe. Niciodată nu am dat nici un ban Guvernului, toate proiectele noastre sunt independente, fără intervenția Guvernului în pofida faptului că noi comunicăm cu Guvernul în vederea implementării acestor proiecte", a mai spus ambasadorul SUA în Moldova, James Pettit. 

Relațiile diplomatice între Republica Moldova și Statele Unite ale Americii au fost stabilite în anul 1992.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu