Ambasadorul Rusiei la Chişinău îl contrazice pe Formuzal: Nu văd o urgenţă în deschiderea unui consulat la Comrat

Embed:

Nu văd o nevoie urgentă pentru a deschide un consulat al Federaţiei Ruse la Comrat, aceasta a declarat jurnaliștilor Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Rusiei în Republica Moldova, Farit Muhametshin.

"În viitor poate va fi posibilă deschiderea unui departament consular în Comrat, dar acest lucru se va întâmpla numai după acordul dintre ministerele de externe ale celor două țări - Moldova și Rusia", a mai adăugat diplomatul.

"Problema deschiderii unui consulat la Comrat nu este, deocamdată, de actualitate. Noi facem vizite regulate în Găgăuzia, trimitem aici angajaţi ai secţiei consulare, care încearcă să rezolve problemele pe loc", a spus Muhametshin presei din Găgăuzia.

Publika.md reaminteşte că preşedintele Adunării Populare de la Comrat, Dmitri Constantinov, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, după revenirea din vizita pe care a efectuat-o la Moscova, împreună cu başcanul autonomiei, Mihail Formuzal, că Federaţia Rusă va deschide o misiune consulară la Comrat.

"La Cahul şi Bălţi sunt deschise consulate ale României, de aceea nu va fi nimic grav dacă o misiune consulară a Federaţiei Ruse va fi deschisă la Comrat", a declarat atunci Constantinov.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu