Ambasadorul României la Chişinău, Daniel Ioniţă, se va întâlni cu Vlad Plahotniuc

Ambasadorul României la Chişinău, Daniel Ioniţă, se va întâlni cu liderul Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc. Despre aceasta scrie portalul stiripesurse.ro

Totodată, potrivit news.ro, ministrul de Externe al României, Teodor Meleşcanu, a declarat, luni, că ambasadorul României la Chişinău a fost prezent la întâlnirea preşedintelui Igor Dodon cu ambasadorii statelor membre UE şi că el i-a spus să se întâlnească şi cu liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc. Meleşcanu a mai spus că nu e nicio problemă să fie organizate alegeri anticipate în 6 septembrie, aşa cum a decis Pavel Filip, desemnat preşedinte interimar de Curtea Constituţională.

Astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, vicepreşedintele PDM Andrian Candu a declarat că democraţii au avut întâlniri cu ambasadorii ţărilor UE, care i-au îndemnat la dialog cu toate partidele parlamentare. 

Lasă un comentariu