Ambasadorul Marii Britanii, convocat la MAEIE în cazul vizitei lui Kranoselski la Londra

Embed:

Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii în Republica Moldova Lucy Joyce a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene pentru a aduce clarificări suplimentare pe marginea deplasării recente în Marea Britanie a "liderilor" transnistreni.

Potrivit unui comunicat de presă, "şefa misiunii diplomatice britanice a confirmat faptul că deplasarea în cauză a purtat un caracter privat şi că organizatorul acesteia a fost "Oxford Union", o asociaţie studenţească specializată în organizarea unor dezbateri pe diverse teme de interes academic". 

"Totodată, ea a ţinut să sublinieze că reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe al Marii Britanii au profitat de această ocazie pentru a le comunica direct liderilor de la Tiraspol poziţia oficială a Guvernului britanic, potrivit căreia conflictul transnistrean urmează să fie soluţionat cu respectarea principiului suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova şi atribuirii unui statut special Transnistriei.

În acest context, a fost reiterată disponibilitatea autorităţilor britanice de a sprijini în continuare eforturile întreprinse în acest sens cu implicarea actorilor internaţionali, în particular, prin promovarea diferitor proiecte menite să contribuie la întărirea încrederii şi apropierea dintre cele două maluri ale Nistrului", se arată în comunicatul emis de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu