Ambasador OSCE: Cartea Verde pentru regiunea din stânga Nistrului este un pas unilateral

Introducerea de către Tiraspol a asigurării de răspundere civilă auto pentru maşinile înregistrate pe malul drept al Nistrului este un pas unilateral. Declaraţia a fost făcută de reprezentantul special al OSCE, ambasadorul Radojko Bogojevic.

Oficialul a adăugat că subiectul trebuie discutat cât mai curând de reprezentanţii politici ai Chişinăului şi Tiraspolului, dar şi în cadrul negocierilor în formatul "5+2".

"Noi suntem împotriva măsurilor unilaterale, întreprinse de orice parte a conflictului. În general, acest lucru nu favorizează dialogul. Nu sălutăm aceste măsuri. Desigur, părţile şi grupurile de lucru trebuie să discute această problemă cât mai curând posibil", a zis reprezentantul OSCE.

Ambasadorul OSCE s-a aflat într-o vizită de trei zile în Republica Moldova. În cadrul acesteia, Radojko Bogojevic s-a întâlnit cu vicepremierul în exerciţiu pentru Reintegrare, Eugen Carpov, dar şi cu şefa departamentului de externe din stânga Nistrului, Nina Ştanski.

Ei au discutat despre mai multe probleme în relaţiile dintre Chişinău şi Tiraspol. Potrivit lui Bogojevic, părţile s-au arătat dispuse să rezolve aceste divergenţe la masa negocierilor. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu