Alianţa PSRM-ACUM se plânge că bugetarii ar putea rămâne fără salarii

Embed:

La o lună după ce au preluat guvernarea, Alianţa PSRM-ACUM se plânge că bugetarii ar putea rămâne fără salarii. Asta a lăsat să se înţeleagă vicepreşedintele Parlamentului din partea PPDA, Alexandru Slusari, în cadrul unei emisiuni la un post privat de televiziune. Asta deşi, anterior, fostul ministru al Finaţelor, Ion Chicu a anunţat că fosta guvernare a lăsat bani suficienţi în buget.

"Noi mai avem resurse doar încă pentru o lună şi nu vom avea cu ce achita salariile asistenţilor sociali. În septembrie reţinerile salariale vor fi de 2-3 luni", a spus Alexandru Slusari, vicepreşedintele Parlamentului. 

Nu este pentru prima dată când membrii alianţei Kozak anunţă că angajaţii ar putea rămâne fără salarii. Încă înainte de a prelua puterea, în timpul campaniei electorale, Maia Sandu a declarat, la o emisiune că nu ştie de unde vor găsi bani pentru lefuri.

"Ca sa poti sa plăteşti aceste salarii sunt necesare mai multe condiţii: una la mână, să ai relaţii bune cu organizaţiile internaţionale, ca să poţi să asiguri finanţare din exterior. Să ai o economie puternică, pentru că salariile se plătesc din impozitele care vin din economii. Da, poate să plătească aceste salarii majorate timp de două luni, până la alegeri, dar după aia, PDM nu are cum să le plătească", a declarat Maia Sandu, preşedintele Partidului Acţiune şi Solidariate. 

Totuşi, după alegerile din februarie, guvernarea PDM a achitat salariile timp de patru luni fără nicio întârziere.
Fostul premier, Pavel Filip a explicat incompetenţa noii conduceri printr-un banc.

"Ştiţi când un primar a venit în funcţie şi primarul vechi i-a transmis trei plicuri şi a spus când îţi va fi mai greu să deschizi primul plic. Şi când a început problemele el a deschis primul plic şi acolo era scris „dă vina pe conducerea precedentă”. a deschis al doilea plic unde era scris ”promite tot ce vrei, dar oamenii să te creadă ” . Ulterior la a treia greutate a deschis al treilea plic unde era scris „ scrie şi tu alte trei plicuri”, a spus Pavel Filip, preşedinte interimar PDM.

Filip are şi o sugestie pentru actuala guvernare.

"Dar dacă ei nu ştiu de unde să i-a aceşti bani să vină să ne întrebe. Şi noi o să le răspundem", a mai spus democratul.

Totodată, la începutul lunii iunie, fostul ministru al Finanţelor, Ion Chicu a declarat, pe o reţea de socializare, că fosta guvernare a lăsat un buget de 3,27 miliarde de lei, iar toate salariile şi pensiile au fost achitate la timp. În acelaşi timp, fostul ministru al Economiei, Alexandru Muravschi, comentând faptul că noua guvernare recunoşte ca nu este în stare sa achite salariile oamenilor, a scris pe facebook că ar fi lucrat cu plăcere cu o astfel de moştenire la buget.

Oamenii spun că noua guvernarea nu trebuie în niciun caz să permită o criză a salariilor:

"Toţi ar trebui să fie achitaţi la timp. Luînd în consideraţie că şi militarii, şi medicii, şi profesorii toţi în primul rând trebuie achitaţi. "

"Nu ar trebuie să se întâmple asta şi nici nu cred că o să se întâmple, e imposibil. Asta pentru că fosta guvernare a plecat. Filip a plecat, dar câţi bani a spus că a lăsat în urmă? "

"Domnul spune alţi domni spun altfel, că bani sunt îndeajuns, numai ei trebuie gestionaţi gospodăreşte, aşa că e o problemă care cere discuţii, cere multă analiză. "

Amintim că, aproximativ 200 de mii de bugetari primesc salarii mai mari din 1 decembrie anul trecut. În unele cazuri, lefurile chiar s-au dublat. Printre cei care primesc salarii mai mari se numără asistenţii sociali, angajaţii din sistemul de sănătate şi profesorii.

Lasă un comentariu