Alexandru Tănase: Curtea Constituţională va fi reformată după alegeri

Embed:

După alegerile parlamentare din acest an, Curtea Constituţională va fi reformată. Anunţul a fost făcut de preşedintele Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase, în cadrul emisiunii Fabrika.

"În toate statele europene vor fi instituite mecanisme de control, de reformare. Şi în Republica Moldova, Curtea Constiuţioanlă va fi reformată. Reformele vor depinde de noua guvernare şi priorităţile ei", a spus Alexandru Tănase.

Totodată, preşedintele Curţii Constituţionale a subliniat importanţa acestor modificări, drept primordiale pentru o bună funcţionare a instituţiei. 

"Vrem sau nu, vom ajunge la situaţia să fie necesară mărirea numărului judecătorilor, să se renunţe la faptul că judecătorul poate avea două mandate, deoarece doar aşa va fi independent şi va lua decizii corecte", a specificat Alexandru Tănase.

Mai mult, în curând vor fi publicate datele unui studiu în care va fi inclusă o listă de modificări necesare pentru activitatea eficientă a Curţii Constituţionale.

"Finalizăm un studiu finaţat de UE. Vom face o lansare oficală în momentul în care va fi finalizat. Vom scoate în evidenţă acele operări care trebuie modificate", a mai susţinut preşedintele Curţii Constituţionale.

Publika.md menţionează că în Curtea Constituţională activează şase judecători. Constituţia prevede că doi judecători sunt numiţi de Parlament, doi de Guvern şi doi de Consiliul Superior al Magistraturii.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu