Alexandru Slusari recunoaşte că firmele raiderului nr 1 în CSI, Veaceslav Platon, figurează în raportul Kroll 2

Preşedintele Comisiei privind investigarea fraudei bancare, Alexandru Slusari recunoaşte că firmele raiderului nr 1 în CSI, Veaceslav Platon figurează în raportul Kroll 2. Asta după ce în presă au apărut mai multe probe cu documentul necenzurat.

Companiile lui Platon apar atât în raportul făcut public de portalul Newsmaker, dar şi în cel publicat chiar de Slusari.

Preşedintele Comisiei privind investigarea fraudei bancare, Alexandru Slusari a scris pe rețelele de socializare că urmele lui Platon se văd fără hașurare în procesul devalizării sistemului bancar, nemaivorbind de Laundromat. Nu există nicio șansă ca să fie protejat de Comisia parlamentară pe care o conduc, a punctat Slusari.

Recent, deputatul PPDA a menţionat, în cadrul unei emisiuni televizate, că nu este exclus că Veaceslav Platon va fi audiat de comisie, dacă membrii acesteia vor decide acest lucru.

Săptămâna trecută, raiderul numărul unu din CSI, Veaceslav Platon, a cerut şefului statului, preşedintelui Parlamentului şi premierului să se implice în procesul său de judecată. Acesta a solicitat să fie schimbat completul de judecători, asta chiar dacă politicienii nu au niciun drept să să intervină în activitatea proceselor judiciare.

În 1 iulie, avocații lui Veaceslav Platon s-au adresat autorităţilor de la Kiev, Ucraina, cu solicitarea de a declara ilegală extrădarea acestuia în ţara noastră, în 2016.

Anterior, avocatul lui Platon, Eduard Rudenco, a spus că, dacă se va constata că extrădarea a fost ilegală, atunci toate sentințele, învinuirile la adresa acestuia pronunţate în moldova vor fi declarate nule.
Astfel, partea ucraineană va solicita ca Platon să fie extrădat în Ucraina, a mai spus Rudenco.

Telegraph, care face referire la surse anonime din cadrul echipei de jurişti ai lui Platon, scrie că raiderul numărul unu în CSI ar fi primit răspuns negativ din partea Kievului.

În astfel de condiţii, Platon ar fi decis să ofere actualei guvernări o sumă dublă în schimbul eliberării sale - 10 milioane de dolari. Sursele, la care face referire telegraph, mai spun că Platon a avut deja o întâlnire cu președintele Comisiei parlamentare de anchetă privind frauda bancară, Alexandru Slusari, dar nu se ştie despre ce au discutat cei doi.

Raiderul numărul unu din CSI a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru escrocherie şi spălare de bani în proporţii deosebit de mari în dosarul Băncii de Economii, dar şi corupere activă într-un dosar de prejudiciere a unor companii de asigurări.

Lasă un comentariu