Alexandru Pînzari a avut o întrevedere oficială cu ofițerul de legătură din cadrul Biroului Federal de Investigații la Ambasada SUA cu sediul la București

Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Alexandru Pînzari a avut o întrevedere oficială cu dlDavid M. Varner, atașatul legal al Biroului Federal de Investigații la Ambasada SUA în București, cu prilejul numirii acestuia în noua funcție.

În cadrul întrevederii, Alexandru Pînzari a menționat despre fructuoasa cooperare pe segmentul prevenirii și contracarării crimelor cibernetice, antidrog și crimă organizată, cât și pentru asistența și expertiza acordată în investigarea infracțiunilor complexe.

”Apreciem înalt oportunitatea acordată polițiștilor din Republica Moldova de a participa la cursul de instruire desfășurat în cadrul Academiei Naționale FBI,  astfel, ca  bunele practici preluate de la colegii din SUA să fie implementate cu succes în cadrul  Poliție”, a specificat în cadrul discuțiilor șeful IGP.

În context, Alexandru Pînzari i-a urat lui  David M. Varner succes și prosperitate în noua sa poziție, reiterând că Inspectoratul General al Poliției este deschis pentru orice formă de colaborare cu FBI, iar solicitările colegilor străini vor fi mereu însoțite de deschidere și sustenabilitate. 

La rândul său, dl. David M. Varner a dat asigurări că subiectele abordate vor avea continuitate.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu