Alexandru Jizdan: Tot mai mulţi cetăţeni se declară mulţumiţi de acţiunile poliţiştilor din ultima perioadă

Tot mai mulţi cetăţeni comunică despre acţiunile inspectorilor de patrulare din ultima perioadă şi îşi exprimă mulţumirea pentru implicarea acestora la dirijarea traficului, dar şi la trecerile de pietoni de lângă instituţiile de învăţământ. Anunţul a fost făcut de ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan, pe o reţea de socializare. 

"Tot mai mulți cetățeni ne comunică despre acțiunile inspectorilor de patrulare din ultima perioadă și ne mulțumesc pentru implicare, fapt care mă bucură și pe mine personal. Inspectoratul Național de Patrulare, dar și Poliția Capitalei și-a concentrat activitatea pentru a oferi ajutor oamenilor, în special, copiilor la trecerile de pietoni de lângă instituțiile de învățământ, șoferilor care stau în ambuteiaje, fiind implicați și la dirijarea traficului în intersecții", scris Jizdan pe Facebook

Totodată, Alexandru Jizdan a scris şi despre faptul că "angajații INP desfășoară operațiunea "Umbriș" și sunt cu mult mai prezenți în stradă, pentru a preveni încălcările șoferilor care pun viața altor participanți la trafic în pericol".

"Aduc mulțumiri polițiștilor care dau dovadă de responsabilitate și bunăvoință și care zilnic sunt la datorie pentru siguranța cetățenilor. Lucrurile bune trebuie încurajate, astfel vom genera schimbările spre mai bine", a mai scris ministrul Afacerilor Interne. 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu