Alexandru Jizdan împreuna cu băieții săi a mers la vot: Generații de oameni aleg astăzi calea viitorului țării noastre (FOTO)

Oamenii aleg calea viitorului țării noastre. Bogdan, la braț cu tatăl său, a mers la vot pentru prima dată. La fel, Ministrul Afacerilor Interne, a mai scris că Răzvan este sustinătorul lui tata, în această dimineață.

"Generații de oameni aleg astăzi calea viitorului țării noastre. 

Răzvan este susținătorul lui tata în dimineața asta, iar Bogdan a mers la vot pentru prima oară, așa cum prima oară candidez eu.

Avem o zi cu soare și iubim Moldova, două motive bune ca să nu stăm acasă!", a scris pe o rețea de socializare Ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan.

Atât alegerile parlamentare, cât şi referendumul consultativ au loc într-o singură zi. Secţiile de votare vor fi deschise între orele 7:00 şi 21:00, ora locală a ţării unde se află localul de votare.

Alegătorul va primi patru buletine de vot: două pentru alegerea deputaţilor şi alte două pentru referendum.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu