Alexandru Jizdan de Ziua Drapelului de Stat: Mai puternici, mai buni și mai uniți sub tricolor

Ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan de Ziua Drapelului de Stat:

"Pentru el au luptat străbunii, veteranii noștri, pentru ca noi astăzi să ne bucurăm de adevăratele valori naționale, oamenii și-au dedicat anii, puterea și viața. După anul 1990 drapelul național care reprezintă suveranitatea și independența Republicii Moldova a fost purtat și arborat de conaționalii noștri prin toată lumea. Pentru angajații Ministerului Afacerilor Interne, cei care au depus jurământul de credință patriei, drapelul național este mai mult decât un simbol, este forța, frumusețea, dedicația și curajul cu care își fac zilnic datoria".

Este o tradiție pentru Ministerul Afacerilor Interne, ca în fiecare an, la 27 aprilie toată echipa să onoreze drapelul de stat și să-l arboreze cu mândrie în fiecare instituție din subordine.

Astăzi, evenimentele dedicate acestei sărbători naționale au început cu depuneri de flori în incinta MAI și la monumentul colaboratorilor căzuți la datorie. Ulterior, conducerea Ministerului împreună cu șefii de arme, veterani și alți angajați au mers la Monumentul polițiștilor căzuți la datorie din Parcul Valea Morilor, acolo unde au depus jerbe de flori și au arborat drapelul Republicii Moldova.

În același context, astăzi, la ora 14.00, în fața sediului central MAI Garda de Onoare va avea o prezentare a elementelor demonstrative și o defilare împreună cu Orchestra model a DTC.

Ziua Drapelului de Stat a fost instituită de Parlamentul de la Chișinău la 23 aprilie 2010. Tricolorul a fost desemnat oficial drapel de stat pe 27 aprilie 1990 de către deputații primului Parlament, fiind arborat în aceeași zi pe clădirea forului legislativ.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu