Alexandru Epureanu, din nou cel mai bun fotbalist al anului GALERIE FOTO de la Gala Fotbalului Moldovenesc

Embed:

Astăzi Moldova a aflat numele celui mai bun fotbalist al anului. Titlul a fost acordat în cadrul Galei Fotbalului Moldovenesc ce s-a desfăşurat la teatrul de Operă şi Balet "Maria Bieşu" şi i-a revenit căpitanului naţionalei Moldovei, Alexandru Epureanu.

Contactat de Publika TV, fotbalistul s-a arătat surprins de titlul acordat. "Nu ştiam, dumneavoastră sunteţi primul care îmi spuneţi. Îmi pare bine şi mulţumesc tututor celor care m-au votat. Sunt foarte bucuros şi vreau să mai mulţumesc coechipierilor de la club şi echipa naţională. Datorită lor am luat acest premiu", a declarat Alexandru Epureanu într-o intervenţie telefonică.

"Deja al treilea an nu poate să vină după premiu. Cred că prea devreme se organizează gala. Trebuie să fie mai târziu când se adună toţi fotbaliştii, pentru că în Rusia se joacă încă meciuri", a explicat tatăl lui Alexandru Epureanu.

Igor Armaş a fost al doilea pe lista favoriţilor, iar pe locul trei a fost Alexandru Gaţcan. Antrenorul lui FC Tiraspol, Vlad Goian a fost ales pentru a treia oară antrenorul anului. Eugen Matiughin de la Dacia a devenit cel mai bun portar, iar Miral Samardzic şi Alexandru Paşcenco, ambii de la Sheriff s-au ales cu titlul de cel mai bun fundaş şi repsectiv mijlocaş.

"Nu m-am aşteptat că voi primi acest premiu, am rămas foarte surprins, mai ales că în Moldova sunt mulţi mijlocaşi foarte buni", a declarat Alexandru Paşcenco.

Gheorghe Boghiu de la Milsami a devenit cel mai bun atacant al anului, iar Benjamin Balima de la Sheriff, cel mai bun golgheter. În acest an nu s-a oferit titlul pentru cea mai bună echipă, dar şi nu a fost desemnat cel mai bun tânăr jucător.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu