Alertă cu bombă la un turn de birouri din Statele Unite

Echipe pirotehnice şi agenţi ai Biroului Federal pentru Investigaţii (FBI) din SUA au descins la un turn de birouri din oraşul american Atlanta, unde s-a semnalat prezenţa unui dispozitiv suspect, informează site-ul AJC.com, potrivit Mediafax.ro.

Prezenţa unei presupuse bombe a fost semnalată la clădirea Bank of America Plaza, situată pe Bulevardul Peachtree din oraşul Atlanta.

Imobilul cu înălţimea de 312 metri nu a fost evacuat, dar echipele pirotehnice verifică fiecare etaj, a declarat Andrew Neely, un purtător de cuvânt al Bank of America, citat de Channel 2 Action News.

Un reprezentant al FBI, Stephen Emmett, a declarat că este vorba de o ameninţare cu caracter terorist.

"Din raţiuni de precauţie, FBI şi Poliţia din Atlanta au intervenit la sediul Bank of America. Situaţia este în curs de investigare", a precizat Emmett.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu