Alegeri prezidențiale în SUA: Principalii favoriți pentru fotoliul de la Casa Albă

Embed:

Democrata Hillary Clinton și miliardarul republican Donald Trump şi-au consolidat poziţiile de favoriţi pentru alegerile prezidenţiale din Statele Unite.

Ambii au câștigat primarele din Mississippi, iar magnatul republican a obţinut victoria şi în statul Michigan.

În cadrul alegerilor primare din tabăra democrată, Hillary Clinton a obţinut triumful în Mississippi. Este cea de-a 13-a victorie pentru fostul secretar de Stat al SUA. Rivalul său, senatorul Bernie Sanders, a câştigat în Michigan, având în total susţinerea majorităţii delegaţilor din 9 state.

"Sunt mândră de campania mea şi cea a senatorului Sanders. Între noi există diferențe, pe care le veți vedea în dezbateri, dar vreau să vă spun că aceste diferențe sunt mici în comparație cu ceea ce se întâmplă în partea republicană", a spus Clinton. 

În tabăra republicanilor, Donald Trump l-a învins pe Ted Cruz în ambele state unde au avut loc alegeri primare. Cu victoriile din Mississippi și Michigan, miliardarul american câştigă în 15 state.

"Eu sunt în stare să fiu preşedinte mai mult decât oricine, dacă vreau să fiu, eu pot mai mult decât oricine", a spus miliardarul Donald Trump. 

Ultimele alegeri primare vor fi în iunie, atunci când americanii vor cunoaște numele candidaților pentru scrutinul final din noiembrie.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu