ALEGERI PREZIDENŢIALE 2016: Primele incidente depistate de observatorii Promo-LEX

Promo-LEX a prezentat primele informaţii privind incidentele care au avut loc în primele ore de la deschiderea secţiilor de vot. Până la această oră, observatorii Promo-LEX au ajuns în 44 de secţii de votare de peste hotare.

Potrivit informaţiilor furnizate de Promo-LEX, 1% din observatori au întâlnit dificultăţi de a accede în unele secţii de votare. Situaţiile au fost diverse: li s-au cerut documente suplimentare sau nu li s-a permis accesul la procedura de deschidere a secţiilor de votare. 

O altă încălcare a fost că la unele secţii de votare nu au fost sigilate corespunzător urnele de vot. De asemenea, la unele secţii de votare deschiderea a avut loc cu mici întârzieri.

Potrivit observatorilor Promo-LEX, o problemă majoră este că doar 64% din secţiile de voatre sunt dotate corespunzător pentru a permite votarea persoanelor cu dizabilităţi.

O altă încălcare, prezenţa persoanelor nejustificate în preajma unor secţii de votare, cea mai gravă situaţie fiind înregistrată la secţia nr.9 Orhei.

"Aceste persoane îndeamnă alegătorii să participe la vot, în caz contrar fiind ameninţaţi că li se vor ridica cardurile pentru magazinele sociale", a menţionat reprezentantul Asociaţiei Promo-Lex, Pavel Postică.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu