ALEGERI PARLAMENTARE 2019: Cum pot vota cei care în ziua alegerilor se află în altă localitate decât cea de reședință

Comisia Electorală Centrală informează alegătorii că certificatele pentru drept de vot se eliberează de biroul electoral al secţiei de votare pînă la data de 23 februarie 2019, inclusiv, scrie deschide.md.

Potrivit legislaţiei electorale, persoanele care în ziua alegerilor nu se vor afla în localitatea în care au domiciliu sau reşedinţă valabilă pot solicita de la biroul electoral al secţiei de votare un certificat pentru drept de vot.

Acesta se eliberează pe baza actului de identitate care atestă domiciliul sau reședința alegătorului în raza secţiei de votare respective, se arată în comunicatul de presă al CEC.

Astfel, membrii biroului electoral vor elibera alegătorului un certificat pentru drept de vot ce permite votarea în orice secție de votare de pe teritoriul Republicii Moldova, dar numai la alegerile parlamentare în circumscripția națională și la referendumul republican consultativ, și/sau un certificat pentru drept de vot ce permite votarea la alegerile parlamentare în circumscripția uninominală, în orice secție de votare de pe teritoriul circumscripției uninominale în care alegătorul are domiciliul sau reședința valabilă. 

Comisia Electorală Centrală anunță că birourile electorale activează zilnic, între ora 8.00 și 17.00, iar în zilele de odihnă – în baza unui program de muncă redus.

Pe aceeaşi temă