ALEGERI PARLAMENTARE 2019. Birourile Agenţiei Servicii Publice, DESCHISE. Vor asigura cetățenii cu acte necesare pentru a merge la vot

Embed:

Alegătorii îşi pot exprima opţiunea de vot la alegerile de astăzi doar cu acte de identitate valabile. Cetăţenii, ale căror documente au expirat, pot solicita gratuit buletine de identitate provizorii inclusiv în ziua scrutinului. Birourile Agenţiei Servicii Publice vor avea program prelungit, mai exact de la ora 07:00 până la 21:00.

Buletinul provizoriu va fi eliberat după principiul teritorial, acolo unde persoana îşi are domiciliul sau viza de reşedinţă.

Alegătorii din ţară pot vota în baza buletinului de identitate cu fişa de însoţire, care confirmă domiciliul sau reşedinţa titularului pe teritoriul secţiei de votare. De asemenea, se pot prezenta la urne cei cu buletinul de identitate provizoriu, iar militarii în termen pot vot în baza legitimației.

În Republica Moldova, cetăţenii votează la secţia din circumscripţia uninominală pe teritoriul căreia îşi au domiciliul valabil, înscris în actul de identitate. Cei care în ziua scrutinului nu se vor afla în localitatea unde au viza de reşedinţă, pot solicita certificatul cu dreptul de vot pentru a participa la alegeri la o altă secţie de votare. Dacă aceasta se află în circumscripţia în care alegătorul îşi are domiciliul, alegătorul va avea nevoie de două certificate cu drept de vot: unul pentru a alege un candidat din circumscripţie şi altul pentru a vota deputaţii din circumscripţia naţională şi pentru referendumul consultativ.

În cazul în care în ziua scrutinului, alegătorul se află într-o localitate din afara circumscripţiei sale, nu va putea vota concurenţii electorali din cadrul acesteia. El va ridica un singur certificat care-i permite să aleagă doar candidaţii de pe listele de partid.

În acelaşi timp, studenţii şi elevii cu drept de vot pot să participe la alegeri în localităţile unde îşi fac studiile, chiar dacă nu au viză de reşedinţă acolo. Conform Codului Electoral, ei vor vota în baza buletinului de identitate şi a unui act care confirmă în ce instituţie studiază. Aceştia pot vota însă doar pentru candidaţii din circumscripţia naţională, adică pentru concurenţii incluşi pe listele partidelor, dar şi referendum. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul militarilor care nu au viză de reşedinţă în localităţile în care îşi satisfac serviciul militar. Ei îşi vor exprima opţiunea în baza livretului militar şi vor fi incluşi în lista suplimentară. Şi aceste categorii de persoane nu vor putea să-şi dea votul pentru candidatul din circumscripţia uninominală în care este inclusă localitatea în care au domiciliu.

Studenţii, elevii şi militarii mai sunt obligaţi să semneze o declaraţie pe proprie răspundere prin care se angajează să nu mai voteze în altă secţie.

Moldovenii aflaţi în străinătate pot vota la orice secţie din cele 123 deschise în afara ţării, cu pașaportul valabil sau livretul de marinar.

Astăzi, Moldova alege din nou. Oamenii sunt chemaţi să îşi decidă viitorul pentru următorii patru ani. Este ziua care va rămâne în istorie, iar noi te invităm să o trăim împreună şi să alegi Publika.

Cele mai noi informaţii despre scrutinul parlamentar şi referendum le vei găsi şi pe site-ul alegepublika.md. Pe parcursul întregii zile, corespondenţii noştri vor fi în mijlocul celor mai importante evenimente şi ne vor spune, în direct, cum se desfăşoară scrutinul. 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu