Alegeri locale la Bălţi. Peste 100 de mii de alegători sunt aşteptaţi să-şi dea votul pentru unul dintre cei opt candidaţi

Peste 100 de mii de alegători din municipiul Bălţi sunt aşteptaţi astăzi să-şi dea votul pentru unul dintre cei opt candidaţi care se luptă pentru fotoliul de primar.

Oamenii pot merge la una dintre cele 58 de secţii de votare care au fost amenajate în oraş şi sunt deschise începând cu ora 07:00. Pentru locuitorii din municipiul Bălţi au fost tipărite peste 105 mii de buletine care măsoară 25 de centimetri. Numărul lor coincide cu cel al cetăţenilor cu drept de vot incluşi în listele electorale. Este vorba de peste 101 mii de alegători care locuiesc în oraş, 1.210 din comuna Sadovoe şi aproximativ 2800 din comuna Elizaveta.

Opt candidaţi luptă astăzi pentru fotoliul de primar al municipiului Bălţi. Şapte din ei au fost propuşi de partide politice, iar unul este independent. Bălţiul nu are primar din februarie, după ce penalul fugar Renato Usatîi, acuzat că a comandat omorul bancherului rus Gherman Gorbunțov şi care a fugit în Rusia, a demisionat din funcţie.

Primul în buletinul de vot este candidatul propus de Partidul "Demnitate şi Adevăr",
Arina Spătaru. Ea este şefa organizaţiei teritoriale din Bălţi a formaţiunii.

Următorul în buletin se regăseşte candidatul Partidului Socialiştilor, Alexandr Usatîi. El este consilier municipal, iar anterior a ocupat funcţia de viceprimar al municipiului.

Al treilea în listă este Pavel Verejanu, care candidează din partea Partidului "ŞOR". De doi ani deţine mandatul de consilier municipal în Orhei și este președinte al fracțiunii "Pentru Orhei".

Urmează Nicolai Grigorişin, din partea formaţiunii "Partidul Nostru". Acesta ocupă acum funcția de viceprimar al municipiului Bălți şi exercită şi funcția de primar interimar.

Al cincilea în buletinul de vot este candidatul Partidului Unității Naționale, Sergiu Burlacu. El este şi președintele organizaţiei teritoriale a formaţiunii.

Lista este completată de încă un membru al formaţiunii "Partidul Nostru", dar care candidează independent. Este vorba despre Elena Griţco, în prezent, consilier municipal.

Numărul şapte în buletinul de vot i-a revenit candidatului Partidului "Acţiune şi Solidaritate", Simion Guţu. Acesta este şi preşedintele organizaţiei teritoriale PAS din Bălţi.

Ultimul în lista celor care luptă pentru fotoliul de primar din Bălţi este Oleg Topolnițchi din partea Partidului Ruso-Slovean din Moldova. Topolnițchi este preşedintele acestei formaţiuni politice.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu