Alcoolul, INTERZIS până la 21 de ani. Proiectul de lege care vine să protejeze tinerii din Moldova

Embed:

Persoanele care au sub 21 de ani ar putea avea interdicţie de a cumpăra băuturi alcoolice. Un proiect de lege în acest sens a ajuns pe masa Guvernului. Documentul prevede reducerea consumului de alcool în rândul adolescenţilor şi tinerilor, dar şi diminuarea consecinţelor negative ale acestui viciu

În urma examinării documentului, membrii Executivului au declarat că este nevoie de un control mai riguros în acest domeniu, iar în acest sens este nevoie de operarea unor modificări în mai multe acte legislative.

Este vorba despre majorarea accizelor la băuturile alcoolice, interzicerea publicităţii, restricţionarea vânzărilor şi desfăşurarea unor campanii de informare.

Prin urmare, documentul a fost returnat autorilor pentru ajustări. 

Fiecare a patra persoană, care a ajuns pe mâna oamenilor legii pentru diverse infracţiuni, era în stare de ebrietate. Potrivit datelor Inspectoratului General al Poliţiei, din cele aproape 2.400 de persoane reţinute în primele trei luni ale acestui an, peste 500 erau băute. 

Potrivit poliţiei, cei mai mulţi dintre cei care care au comis infracţiuni în stare de ebrietate au peste 30 de ani.

Alţi peste 130 au între 25 şi 29 de ani. Topul este urmat de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani.

Pe ultimul loc s-au clasat infractorii minori.

Majoritatea infracţiunilor comise în stare de ebrietate au fost înregistrate în domeniul transporturilor.

În 20 la sută din cazuri ţin de limitarea libertăţii persoanei, iar 14 la sută au vizat atentarea la liniştea publică.

Printre victimele abuzului de alcool sunt şi copiii care au avut de suferit în 12% din cazuri.

Datele IGP mai arată că cel mai mare număr al cauzelor penale în care figurează persoane în stare de ebrietate au fost înregistrate în raioanele Anenii-Noi, Cimişlia şi Floreşti.

La celălalt pol se află raioanele Orhei, Râşcani şi Basarabeasca, cu o rată de peste 10 la sută. 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu