ALARMANT: În perioada vacanţei, numărul copiilor care ajung la spital a crescut de patru ori. În ce cazuri urmările pot fi fatale

Embed:

În perioada vacanţei, numărul copiilor care ajung la spital a crescut de patru ori. Potrivit medicilor de la Institutul Mamei şi Copilului din Capitală cei mai mulţi ajung cu intoxicaţii şi traumatisme.

Alarmant este faptul că printre pacienţi, sunt pici cu vârstă de până la cinci ani, care lăsaţi fără supraveghere, înghit diverse medicamente. Doar în luna iulie, au fost internaţi aproape 30 de cazuri de intoxicaţii cu pastile sau alte preparate.

În secţia de primiri a Institutului Mamei şi Copilului din Capitală ajung zilnic aproximativ zece copii. Jumătate dintre ei vin cu intoxicaţii de la medicamente.

"Copii rămân la supravegherea buneilor, ei nu sunt prudenţi, mai lasă, mai uită undeva pe masă la îndemâna copilului şi ei întrebuinţează aceste medicamente. Cu preparate cardiotonice pe care le folosesc bătrânii, neuroleptice au fost cazuri. Copilul poate să intre într-o comă, pot să facă o intoxicaţie până la insuficienţă poliorganică", a menţionat Nicolae Dogotari, medic chirurg Departamentul Primiri Urgenţă IMC.

Luna trecută, în secţia toxicologie a instituţiei au ajuns 28 de copii, majoritatea bebeluşi şi pici de până la cinci ani. Patru dintre ei s-au intoxicat cu substanţe pentru profilaxia păduchilor, lăsate de părinţi la îndemâna copiilor. Iar o fată de 15 ani a încercat să-şi pună capăt zilelor şi a băut o doză mare de pastile. Acum în secţie este internată o fetiţă de doar cinci ani care s-a intoxicat cu medicamentele lăsate nesupravegheate.

"Bunica a lăsat pe masă flaconaşul cu suspenzie de ibuprofen şi copilul a băut 80 de mililitri. A fost adusă la noi, i-a fost făcută terapia de dezintoxicare. I s-a făcut fibrogastroscopia unde s-a depistat gastropatie erozivă", a precizat Sergiu Postolachi, şef secţie hemodializă şi toxicologie IMC.

În timpul verii mulţi dintre copii ajung la spital şi cu traumatisme, în special cu fracturi ale mâinilor şi picioarelor, lovituri la cap şi diverse răni. De cele mai multe ori, aceştia cad de la înălţime, de pe biciclete sau tobogane.

"Numărul copiilor accidentaţi se măreşte de patru, cinci ori. Dacă în fiecare lună avem internaţi în secţii 20, 30 de copii cu traumatisme. În luna a şasea, a şaptea, opta ajung până la 80, 90 de copii. traumatisme la domiciul, sărituri de la înălţime", a declarat Veniamin Golub, şef secţie ortopedie-traumatologie din cadrul IMC.

Medicii spun că dacă nu se intervine la timp, urmările pot fi fatale. Anul trecut, doi copii au murit intoxicaţi. Un băiat din raionul Şoldăneşti a băut un litru de soluţie pentru spălarea parbrizului, iar o fetiţă s-a stins după ce a luat o doză mare de pastile.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu