ALARMANT! Aproape 140 de cazuri de infectare cu VIRUSUL ZIKA au fost confirmate în Vietnam

Numărul cazurilor de contaminare cu virusul Zika continuă să crească în Vietnam, în prezent existând 136 de cazuri confirmate la nivel național, potrivit autorităților locale din domeniul sănătății publice, relatează Agerpres.

Numărul de cazuri de contaminare este cel mai mare în Orașul Ho Chi Minh, unde s-au înregistrat 119 cazuri, a precizat Tran Dai Quang, un oficial din cadrul Departamentului general pentru medicină preventivă.

Primul caz de contaminare cu Zika a fost înregistrat în Vietnam în luna aprilie, dar în prezent virusul s-a răspândit în zece provincii, a mai precizat Quang.

Zika este un virus care provoacă simptome similare gripei. În timp ce majoritatea bolnavilor de Zika se restabilesc rapid, infecțiile contactate în timpul sarcinii pot provoca microcefalie la copii.

Pe 17 octombrie, Vietnamul a raportat primul său caz de microcefalie la o fetiță de patru luni din zona muntoasă centrală, care s-a născut după ce mama ei de 23 de ani a prezentat simptome de Zika în al doilea și în al treilea trimestru al sarcinii.

Centrul american pentru controlul și prevenirea bolilor a recomandat ca femeile însărcinate să amâne călătoriile neesențiale spre Vietnam și alte țări asiatice.

În noiembrie, Organizația Mondială a Sănătății a anulat statutul de urgență globală de sănătate pentru Zika, dar a recunoscut că boala rămâne o problemă gravă pe termen lung.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu