Alaptatul la sân devine tot mai popular printre moldovence. Cât de benefic este laptele matern

Embed:

Alăptarea devine tot mai populară în Moldova. Datele Centrului Naţional de Management în Sănătate arată că numărul femeilor care îşi alimentează bebeluşii la sân este în creştere.

Anul trecut, peste 33 de mii de mame şi-au alăptat micuţii până la şase luni, cu aproximativ o mie mai multe decât în 2015.

Acum câteva zile, Diana Dediu a devenit pentru a treia oară mamă. Femeia în vârstă de 35 de ani spune că nu s-a gândit nicio clipă să renunţe la alăptat.

"Un an şi două luni primul copil, un an şi o lună al doilea copil. Cu dureri a fost la al doilea copil, prima nu, probleme nu au fost. Considerăm că este mai bine pentru copii, este mai sănătos şi pentru mamă mai comod", spune Diana Dediu, mamă.

Mamele care își alăptează pruncii la sân sunt convinse că, în acest fel, copiii cresc mai sănătoși.

"Aş vrea să vin cu un mesaj către toate mămicile că chiar dacă prima perioada, la fel cum a fost şi la mine este destul de complicată, nu trebuie să renunţi de a alăpta".

"Prima am alăptat-o 11 luni, acum abia am început. Conţine tot ce este mai bun pentru un copil ce poate mama da unui bebeluş".

"Dacă este posibilitate cred că neapărat e nevoie de hrănit cu lapte. În cazul în care sunt probleme, deja e altă treabă".

Potrivit medicilor, perioada de alăptare ar trebui să dureze cel puţin jumătate de an.

"Mamele care îşi alăptează copii la sân, unul şi mai mulţi se recuperează mai repede după naştere, suferă mai puţin de boli oncologice cum ar fi cancerul la ovare, cancerul de uter. Au o relaţie mai specială cu copii lor. Nici o formulă de lapte încă nu putut să fie cât mai aproape de laptele matern", spuen Cristina Ipati, medic obstetrician-ginecolog.

Laptele matern reduce riscurile malnutriţiei, anemiei, retardului, crește greutatea şi întăreşte sistemul imunitar.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu