Ajutor medical rapid şi de calitate. La Mălăieşti a fost deschis serviciul de asistenţă medicală mobilă

Embed:

Peste opt mii de locuitori ai raionului Orhei vor beneficia de asistenţă medicală urgentă de calitate şi într-o perioadă scurtă de timp. Asta după ce în satul Mălăieşti a fost inaugurat serviciul de asistenţă medicală mobilă. Proiectul iniţiat de Ministerul Sănătăţii a costat peste un milion de lei. 

Parascovia Târşu în vârstă de 56 de ani din Mălăieşti spune că de fiecare dată când se simţea rău, apela la Serviciul de Asistenţă Medicală Urgentă. De multe ori, femeia era nevoită să aştepte chiar o oră până când ajungeau medicii.

"Dacă ei erau plecaţi, poate la chemare, veneau şi peste un ceas, şi peste două. În stare gravă eram şi au spus, aşteptaţi un pic că peste jumătate de oră o să vină", a spus Parascovia Târşu. 

Datorită noului serviciu, femeia se bucură că va beneficia de asistenţă medicală de calitate la timp.

În aceeaşi situaţie este şi Magdalena Coban în vârstă de 75 de ani. Femeia suferă de boli ale sistemului nervos.

"- Credeţi că o să vină mai repede? – Da, păi dacă e aici pe loc. – În cât timp credeţi că o să fie? – Cum eu trăiesc aici aproape, cred că în câteva minute. În sat la noi e foarte bine acest lucru", a spus Magdalena Coban.

Pe lângă faptul că serviciul va deservi mii de oameni, în localitate s-au format şi noi locuri de muncă.

"E o prioritate pentru săteni că a fost deschis acest punct", a spus felcerul Svetlana Domnişor. 

"Sunt dintr-o localitate apropiată şi noi suntem foarte fericiţi, vom avea posibilitatea de a ajunge mai operativ la pacienţii noştri pentru a le acorda asistenţă medicală de urgenţă cât mai bine şi calitativ", a spus asistenta medicală, Olesea Guţan. 

"Este şi un aspect social, în acest sat au fost create încă 13 locuri de muncă. Dar primordial, cel mai important lucru este ca să ajungem cât mai repede la pacientul care are nevoie de acordarea asistenţei medicale de urgenţă", a declarat viceministrul Sănătăţii, Oleg Creciun. 

Potrivit şefului Serviciului de Asistenţă Medicală Urgentă din Orhei, în raion vor mai fi deschise astfel de puncte mobile.

"Practic, după populaţia raionului Orhei, raionul are necesitate de zece echipe la moment activează opt. În timpul apropiat sperăm că o să se finalizeze construcţia în satul Brăneşti, cu deschiderea altui punct", a declarat şeful Serviciului de Medicină Urgentă din Orhei, Lilian Croitoru. 

Noul Serviciul al Asistenţei Medicale Urgentă se află în sediul Primăriei din satul Mălăieşti.

"Noi am cedat pentru 29 de ani am făcut contract de arendă, fără plată, luând în vedere că vor fi deserviţi locuitorii de la noi din comună şi din satele de prin jur", a spus primarul satului Mălăieşti, Ilie Vârtosu. 

Ambulanţa este dotată cu echipament modern, medicamente şi utilaj. Echipa medicală este alcătuită din felceri, asistente medicale şi infirmiere.  

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu