"Ajutoare de șomaj" pentru semnatarii Declarației de Independență și înmormântarea lui Mihai Ghimpu

Embed:

Statutul juridic al semnatarilor Declarației de Independență a Republicii Moldova – un nou motiv de dispută în Parlament. Demnitarii nu au ajuns la un consens în ceea ce privește beneficiile ce vor fi acordate, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la semnarea Declarației de Independență, celor care au votat pentru acest document.

Un proiect de lege în a acest sens a fost prezentat astăzi, în Parlament de către liberal-democrata Maria Ciobanu, autoare a acestuia. Proiectul prevede acordarea unei pensii în mărime de 25% din salariul de bază al deputatului, asistență medicală gratuită, organizarea funeraliilor de către o Comisie creată de Biroul Permanent al Parlamentului, pașaport diplomatic, dar și alte facilități.

Liberalul Mihai Ghimpu a menționat că inițiativa legislativă necesită modificări. Ghimpu a propus excluderea mai multor articole și modificarea unor puncte din proiect. "Și eu am fost unul dintre cei care au semnat documentul, dar nu am făcut-o pentru careva beneficii. Articolul 7 al proiectului prevede înmormântarea semnatarilor. Închipuiți-vă că atunci când mor eu, la guvernare sunt comuniștii... Doamne ferește. Nu am nevoie de asta. Haideți să ne înmormântăm creștinește", a argumentat Ghimpu. Propunerile liberalului au stârnit nemulțumirea colegilor săi.

"Ghimpu vrea să tăiem tot și să lăsăm doar denumirea. Vrea să dăm două kilograme de făină și un litru de ulei. Se joacă cu sentimentele", a menționat liberal-democratul Tudor Deliu. Acesta a fost susținut de democratul Dumitru Diacov, care a spus că deputații anilor ’90 doresc să meargă cu capul sus și nu ca niște cerșetori. "Simt o competiție – cine dă mai mult. Semnatarii declarației nu au nevoie de podaciki (n.r. ajutoare de șomaj)", a explicat Diacov.

După lungi dezbateri, deputații au hotărât să ia o pauză, pentru a face completările și modificările necesare la proiectul privind statutul juridic al semnatarilor Declarației de Independență. Însă, nici după pauză deputații nu au ajuns la un numitor comun. "Văd că mergem pe un drum minat", a punctat președintele Parlamentului, Marian Lupu și a sustras proiectul de pe ordinea de zi, pentru a-l remite în comisia juridică.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu