Ajax Amsterdam a organizat o nouă acţiune de caritate. Membrii clubului de fotbal au vizitat un spital de copii

Clubul olandez de fotbal Ajax Amsterdam a organizat o nouă acţiune de caritate. Membrii echipelor masculină şi feminină a clubului de fotbal au vizitat un spital de copii din capitala olandeză. Ryan Babel, Dusan Tadic şi Erik ten Hag au venit cu cadouri şi au readus zâmbetele pe feţele puştilor, mulţi dintre care sunt suporteri ai "lăncierilor".

"E frumos să fii aici, alături de aceşti băieţi şi fete. E plăcut să vezi ce emoţii are fiecare copil", a declarat Dusan tadic, fotbalist Ajax Amsterdam.

"Aceşti copii trec prin momente grele în fiecare zi şi sunt mereu sub supravegherea medicilor. Cred că o zi deosebită ca asta îi va face bucuroşi", a precizat Ryan Babel, fotbalist Ajax Amsterdam .

"Este o zi specială a anului. De fapt, ne-am dori să venim aici mai des, dar suntem foarte ocupaţi. Ne place să vedem bucuria şi entuziasmul în ochii copiilor", a punctat Erik Ten Hag, antrenor Ajax Amsterdam.

Pe banii adunaţi la unul dintre meciurile din acest sezon, Ajax a deschis un spaţiu de joacă pentru copii în incinta spitalului.

Clubul de fotbal din Amsterdam organizează periodic acţiuni de caritate. În decembrie, câţiva jucători au fost chelneri la o gală fastuoasă, una la care au fost adunaţi peste 547 de mii de euro, bani ce au fost folosiţi pentru a ajuta copiii defavorizaţi din interiorul ţării, dar şi din Africa de Sud.

"Lăncierii" vor juca următorul meci din campionatul naţional pe terenul grupării FC Utrecht. În clasament, Ajax este lider şi are 3 puncte avans faţă de singura contracandidată la titlu, AZ Alkmaar.

În Liga Europei, trupa lui Erik ten Hag urmează să înfrunte în şaisprezecimile de finală formaţia spaniolă FC Getafe. Prima manşă se va juca pe terenul clubului spaniol, pe 20 februarie.

loading...

Lasă un comentariu