AIPA, ÎN AŞTEPTAREA DOSARELOR. Fermierii pot depune cereri de obţinere a subvenţiilor

Embed:

Agricultorii pot depune începând de astăzi dosarele de subvenţionare pentru anul 2019 la Agenţia de Intervenţie şi Plăţi în Agricultură. Cererile pot fi depuse până pe 31 octombrie.

Bugetul total în acest an este de 900 milioane de lei, dintre care 390 de milioane sunt datoriile pentru fermieri pe anul 2018.

"Una din priorităţile este implementarea celor două modalităţi de subvenționare a producătorilor agricoli, clasică şi în avans. Depunerea online a dosarelor de subvenționare. Registrul fermierilor şi registrul de evidenţă a părticelelor ceea ce ne-ar permite să acordăm plăţile direct la hectar", a spus directorul adjunct AIPA, Vadim Curmei. 

Tot începând de astăzi şi până pe 4 aprilie pot fi depuse şi cererile pentru obţinerea subvenţiilor în avans. Fondurile pentru aceste plăţi sunt de 45 de milioane de lei.

Pentru că numărul celor care vor să beneficieze de ajutor financiar din partea statului creşte de la an la an, autorităţile vor ca banii acordaţi să fie investiţi eficient. Secretarul general de stat, Iurie Uşurelu, spune că fermierii pot obţine fonduri şi prin intermediul altor proiecte.

"Dezvoltarea în continuare sigur că da. Dorinţa noastră este ca din mic să crească mare. Se încurajează posibilitatea de a aplica la fond plus interacțiunea cu celelalte programe şi proiecte de asistenţă tehnică. Dacă nu este eficienţă, atunci nu soliciți mai mulţi bani", a spus Secretarul General de Stat, Iurie Ușurelu.

Anul trecut au fost depuse peste 7400 de cereri de subvenţionare. Ca urmare, în sectorul agroindustrial au fost investiţi peste şase miliarde de lei, cu 15 la sută mai mult decât investiţiile din 2017.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu