AIPA a scăpat de datoriile de peste 340 de milioane de lei rămase din 2016

Embed:

Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură a scăpat de datoriile de peste 340 de milioane de lei rămase din 2016.   

Bugetul Fondului de subvenţionare a fost în acest an de 900 de milioane de lei, cu 200 de milioane mai mult decât în 2016. O treime din sumă a fost redirecţionată spre stingerea datoriilor. 520 de milioane de lei a fost plata către fermierii care au depus cereri în acest an, iar 31 de milioane de lei reprezintă contribuţia statului pentru Fondul Naţional al Viei şi Vinului.

Totuşi, AIPA va rămâne cu datorii de peste 240 de milioane în 2018. În 2017, agenţia a recepţionat 7.800 de dosare, cu 40 la sută mai multe decât anul trecut. Opt din zece solicitanţi sunt întreprinderile mici şi mijlocii. 100 de cereri au fost respinse, pentru că nu corespundeau cerinţelor legale. 

Cei mai activi au fost fermierii din sudul ţării. În Găgăuzia au fost aceptate dosare de 68 de milioane de lei, în Cahul - de 48 de milioane de lei, iar în Căuşeni au fost redirecţionate 40 de milioane de lei în formă de subvenţii.

Potrivit datelor oficiale, jumătate din subvenţii merg pentru procurarea tehnicii agricole şi pentru întreţinerea plantaţiilor multianuale.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu