"Aici sădim pentru viitor". Angajaţii Spitalului Clinic Municipal Nr. 1 din Capitală au plantat arbuşti pe teritoriul instituţiei (FOTO)

Embed:

Aici se naște viitorul, aici sădim pentru viitor. Cu acest generic, angajaţii Spitalului Clinic Municipal Numărul 1 din Capitală, dar şi mai mulţi agenţi economici au plantat arbuşti pe teritoriul instituţiei. Campania este una caritabilă şi are drept scop colectarea mijloacelor financiare pentru procurarea unor utilaje moderne, care pot salva viaţa copiilor şi a mamelor. Evenimentul a fost organizat în ajunul Zilei Internaționale a Prematurității.

În curtea Spitalului Numărul 1 a fost mare forfotă astăzi. Medicii şi voluntarii au pus mâna pe hârleţe şi s-au apucat de lucru. Pe lângă aportul financiar, participanţii la acţiune au plantat şi câte un arbust, de care spun că vor avea grijă. În total, în curtea spitalului au fost sădiţi peste o sută de pomi decorativi.

"Este important ca cât mai multă lume să se implice, ar fi bine de făcut nu numai aici, dar prin toată Moldova şi ar fi bine de făcut nu numai cu înfrumusețarea în oraş. O să îi fac o poză, ca atunci când o să trec pe aici să îl mai salut din când în când".

"Este o bucurie când văd ceva plantat, ceva care va fi veşnic verde, a fost corect ales soiul de arbore. Mă bucur că pot participa financiar sau măcar să ajut persoana dragă să planteze. Mă bucur că sunt aşa iniţiative, apare speranţa să rămânem în Moldova, să trăim aici".

"Este o bucurie. Vedeţi ce vreme este afară, foarte bine, o zi frumoasă de ce să nu participăm, să ieşim al aer curat şi să facem o chestie bună pentru toată lumea", a spus agentul economic, Vitalie Goreacii.

Din banii colectaţi urmează să fie procurate cardio-monitoare, care permit supravegherea copilului în timpul naşterii. În prezent, instituţia dispune de doar câteva aparate de acest gen, dintre care unele au un grad mare de uzură.

"Prezenţa lor în naştere ne redă starea copilului intrauterin până la momentul naşterii. Acesta este un cardio monitor nou, pe care l-am primit din ajutor umanitar, care funcţionează performant. Cardio monitorul acesta funcţionează la noi în jur de 30 de ani", a afirmat şefa secţiei obstretică a Spitalului Nr. 1, Tamara Bîtcă.

"Până la moment s-au strâns peste 20 de mii de lei, sperăm că este un început bun, ne propunem să prelungim campania aceasta pe parcursul săptămânii. Ne dorim să procurăm două cardio monitoare pentru noi născuţi, am avea nevoie la început măcar de 40-50 de mii de lei", a comunicat directorul interimar al Spitalului Nr. 1, Iurie Crasiuc.

Pentru cei care doresc că contribuie la dotarea spitalului cu aparate de ultimă generaţie a fost instalată şi o boxă în incinta instituţiei. De asemenea, banii pot fi transferaţi pe un cont bancar publicat pe pagina oficială a spitalului.

Lasă un comentariu