Agricultura bate la buzunar: Tot mai mulţi moldoveni îşi lasă pământurile pârloagă

Embed:

În satul Pârliţa, raionul Făleşti, aproximativ 10 la sută din terenurile arabile sunt lăsate paragină. Potrivit autorităţilor locale, acest lucru se întâmplă din cauză că unii proprietari sunt plecaţi peste hotare, iar alţii nu au bani pentru lucrări agricole.

Oamenii spun că renunţă să lucreze terenurile arabile, pentru că nu-şi pot permite să acopere toate cheltuielile.

"Cum să lucrezi pământul? Cu ce? Nu-i putere, trebuiesc bani, de arat, de semănat", se plânge o femeie.

"Mult pământ e lăsat paragină şi totul este pârloagă. Cu ce să-l lucrezi, unde este cota valorică, ce să lucrăm cu sapa şi cu hârleţul, nu-i mai dăm de capăt... Nu avem cu ce lucra acele un hectar, două şi jumătate, cât revin la cotă", explică alta.

"Sunt patru lucrări la un hectar, care costă câte 1200 de lei fiecare. Şi mai dai 1200 de lei pentru arat şi plăteşti la oameni la prăşit. Pentru un hectar ai nevoie de 10, 15 oameni şi le plăteşti câte 150 de lei pe zi şi ieşi la nimica toată, cu pierderi", precizează  o femeie.

Primarul satului consideră că soluţia ar fi consolidarea terenurilor agricole. "O bună parte din cei plecaţi peste hotare nu-şi lucrează pământul. Probabil că nu sunt interesaţi să investească banii şi să nu-i poată scoate. Lumea a înţeles că de unul singur nu faci nimic. Cei care consolidează terenurile şi le prelucrează, dispun de tehnică performantă, au şi rezultate", menţionează Anatol Frecăuţanu.

În Pârliţa sunt aproximativ două mii de hectare de teren agricol.

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu