Agricultorii din toată țara au dat start lucrărilor de curățare a pomilor fructiferi

Embed:

Agricultorii au dat start lucrărilor de curățare a pomilor fructiferi, unul dintre cele mai importante procese care influenţează atât cantitatea producţiei, cât şi dezvoltarea livezilor.

Victor Vutcarău are 20 de hectare de livadă de măr în localitatea Ustia, raionul Dubăsari.

Bărbatul a angajat opt muncitori pentru a reuşi să cureţe toţi pomii până la sfârşitul lunii februarie.

"De obicei la tăieri se alege un personal mai calificat, întrucât este o lucrare de răspundere mai înaltă şi ea trebuie efectuată corect, căci de aici porneşte roada care va fi în anul acesta", a spus producătorul agricol, Victor Vutcarău.

Înainte de a începe lucrările, muncitorii au fost instruiţi de un specialist în horticultură.

" Într-un pom trebuie să avem cepuri, dintre care vom avea ramuri anuale, trebuie să avem ramuri anuale, care vor fi purtătoare anul viitore purtătoare de rod şi trebuie să avem ramuri de doi ani de zile care anul acesta vor fructifica", a spus profesorul universitar, Sergiu Popa.

"În trecut am curăţat într-un mod, acum în alt mod, după metodele care ni le spune profesorul."

" Într-un astfel de rând sunt 300 de copaci, noi timp de o zi reușim să curățim un rând şi jumătate, numai mult de 450 de copaci pe zi în doi."

În unele livezi, procesul de curăţare este realizat mecanic.

Cu un astfel de foarfece electric, procesul de tăiere a pomilor este de patru ori mai rapid decât cu unul manual. El este uşor de manevrat şi fucţionează cu ajutorul bateriilor, care durează aproximativ 16 ore.

Lucrările în livezi pot fi făcute la temperaturi de până la minus 5 grade Celsius, în caz contrat, pomii pot fi afectaţi de îngheţ. În prezent, este agitaţie mare pe plantaţiile de meri, peri şi pruni.

" În cazul celorlalte specii cum este caisul, piersicul, migdalul deja este o problemă deoarece dacă se ridică temperatura şi media va fi mai mult de 10 grade Celsius începe fiziologic pomul să lucreze şi este predispus deja îngheţului", a spus profesorul universitar, Sergiu Popa.

În Moldova, livezile se întind pe o suprafaţă de 135 mii de hectare.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu